Se intensifică eforturile de stopare a extinderii epidemiei de rujeolă
0Instituţia Prefectului încearcă să identifice zonele din judeţ unde sunt copii nevaccinaţi împotriva rujeolei, în special din categoria de vârstă car sunt eligibili la vaccinare. De asemenea, se încearcă o intensiicare a acţiunilor de iformnare cu privire la importanţa imunizării.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne au organizat în cursul acestei săptămâni o videoconferinţă cu tema “Măsuri de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă” menită să dea un nou impuls campaniei de vaccinare.
În urma videoconferinţei, Instituţia Prefectului, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Maramureş, precum şi primăriile din judeţ se mobilizează pentru a limita epidemia de rujeolă. Instituţia Prefectului a trimis adrese către toate primăriile, în scopul identificării tuturor comunităţilor din localităţile unde există copii nevaccinaţi, în special cele din categoriile vulnerabile (acces dificil la servicii medicale, populaţie romă, fără medic de familie). Se va elabora o situaţie a copiilor cu vârste între 9 – 11 luni, respectiv între 1 - 9 ani, eligibili la vaccinare, cu precizarea dacă sunt sau nu înscrişi la un medic de familie, precum şi a medicilor de familie, asistenţilor comunitari şi mediatorilor sanitari romi disponibili în fiecare comunitate. De asemenea, se vor intensifica acţiunile de promovare a vaccinării, cu precădere în rândul populaţiei cu acces redus la informaţie.
În Maramureş au ajuns peste 2.000 de doze de vaccin în cursul săptămânii trecute, iar ulteriuor, acestea au fost distribuite medicilor de familie.
Mai puteţi citi:
Stareţul Mănăstirii Prislop, părintele Celestin, eliberat din funcţie după ce a fost acuzat că este homosexual