Scandal cu iz interlop în Maramureş. Un tânăr a fost lovit cu maşina chiar de către fratele său, care l-a confundat cu un rival
0Lucrătorii de la Serviciul de intervenţie Rapidă al Poliţiei au descins în localitatea Ţicău din judeţul Maramureş. Un bărbat şi-a lovit fratele cu maşina, intenţionat, după ce l-a confundat cu o altă persoană, dintr-un clan rival.
Un scandal de proporţii a avut loc vineri noaptea în localitatea Ţicău, oraşul Ulmeni. Două clanuri şi-au reglat conturile chiar în timpul unui botez, iar la faţa locului au ajuns lucrătorii de la Serviciul Poliţiei de Intervenţie Rapidă.
Din câte se pare totul a pornit de la nişte divergenţe mai vechi pe care cele două familii le-au avut.
„Poliţiştii din Ulmeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unei altercaţii în faţa unui local, la care au participat mai multe persoane. La faţa locului poliţiştii au identificat patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani , din Ţicău, care au produs un scandal pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri. În scandal au mai fost implicate şi alte persoane care urmează să fie identificate, fiind astfel tulburată ordinea şi liniştea publică. Poliţiştii din Ulmeni au beneficiat de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale, al grupei canine şi al poliţiştilor din cadrul Secţiei 3 Fărcaşa”, au transmis reprezentanţii IPJ Maramureş. În cauză se efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
La un moment dat unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal a luat maşina şi a plecat de la faţa locului, cu toate că era băut. După câteva minute acesta a observat doi bărbaţi pe marginea drumului pe care i-a confundat cu rivalii, moment în care s-a îndreptat cu autoturismul către ei, să îi lovească. Unul dintre cei doi indivizi a reuşit să se ferească, însă cel de-al doilea bărbat a fost lovit din plin de autoturism.
Când s-a dat jos de la volan bărbatul a realizat că victima este chiar fratele său, în vârstă de 21 de ani. Tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital. Rănitul este în stare gravă.
Bărbatul de la volan a fugit de la locul acccidentului, fiind găsit de către poliţişti câteva minute mai târziu, acasă. Aceştia au constat faptul că permisul de conducere al conducătorului auto este suspendat, iar autoturismul condus de acesta avea ITP şi RCA expirat.