Sarea în vechile credinţe populare. Cum „se fura” mana animalelor sau se făceau previziuni meteorologice
0
Sarea era utilizată din vechime în diferite practici magice sau chiar descântece sau vrăjitorie. În Maramureş, vechile credinţe se leagă foarte strâns de acest element, care este învestit cu puteri magice, în anumite condiţii.
Maramureşul are o istorie îndelungată în ce priveşte sarea. Vechile mine de sare atestate încă dinaintea cuceririi romane au fost o resursă extrem de importantă pentru economia locală, iar transportul sării pe Tisa a fost subiectul multor poveşti şi legende în Maramureşul istoric.
Dar sarea nu era denumită „aurul alb” doar pentru că era valoroasă din punct de vedere financiar sau economic.
Sarea era utilizată, potrivit vechilor credinţe populare, la diferite ritualuri în scopuri benefice sau chiar la descântece şi vrăji. Aceste practici erau foarte credibile în lumea satului din vechime, iar sarea era considerată un element important. „Sarea sfinţită se folosea în scopuri benefice, ea proteja şi purifica spaţiul, oamenii şi animalele. Sarea putea fi folosită de vrăjitoare în descântece şi farmece!, spune etnografa janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.
Amintim aici doar practica de a fura mana animalelor prin aşezarea unui drob de sare în calea acestora. Dar o puneai şi în pantofi atunci când porneai la drum pentru a împlini un lucru important, sarea având rolul de a ţine mintea trează şi a atrage forţele benefice spre purtător”. Janeta Ciocan
Previziuni meteorologice, utilizând sare
În mod mai mult decât bizar, sarea era utilizată la anumite previziuni meteorologice. Momentul însă era foarte important. Aceste previziuni puteau fi făcute doar în noaptea de Sfântul Vasile, sau ziua de Anul Nou. „Şi acum mi-l amintesc pe tata când făcea asta. Desigur, el doar îmi arăta cum făcea mama lui şi îmi spunea că aşa credeau oamenii în trecut. El o făcea spre amuzamentul nostru, însă dincolo de asta, parcă îşi dorea ca aceste lucruri să ne fie cunoscute şi nouă”, spune Ana Roman, o băimăreancă de 50 de ani.
Potrivit ei, pentru a avea previziunea meteo pentru tot anul, se lua o ceapă sau mai multe şi se desfăceau în foi, până obţinea 12 foi. Fiecare foaie de ceapă corespundea unei luni a anului. Se presăra puţină sare pe fiecare foaie de ceapă, iar după un timp se verifica rezultatul. Luna din an căreia îi corespundea foaia de ceapă care a lăsat cea mai multă apă urma să fie cea mai ploioasă. Cele care lăsau mai puţină apă sau deloc urmau să fie secetoase.
Tot sare era folosită şi la previzionarea sexului viitorului copil. „Femeii gravide i se punea sare pe cap, fără ştiinţa acesteia. Dacă ea ducea mâna la nas sau la gură, fătul era fată, dacă se scărpina în cap atunci era băiat”, mai spune etnografa Janeta Ciocan.
Potrivit ei, sarea era folosită şi la vrăjitorii. „Vrăjitoarele o foloseau şi ca ofrandă adusă spiritului mătrăgunei. Atunci când smulgeau planta din pământ, în groapa rămasă se punea sare”, mai arată ea.
Obiecte folosite la păstrarea sau utilizarea sării
Dar, mai arată etnografa, importanţa sării pentru oamenii de aici se poate vedea nu numai în cultura spirituală, ci şi în cea materială. Ea vorbeşte despre uneltele şi obiectele folosite atât în exploatarea sării cât şi pentru depozitarea acesteia. „Minele de sare erau înconjurate de lacuri sărate, formate prin prăbuşirea salinei, apa de aici fiind folosită şi azi de localnici în alimentaţie: pentru gătit sau conservarea cărnii şi a legumelor şi în medicina populară sub forma băilor cu apă sărată. Pentru transportul apei sărate se foloseau butoaiele din doage de lemn, de diferite dimensiuni, iar pentru conservarea cărnii, coveţi mari, tot din lemn”, mai spune ea.
Dincolo de vechi credinţe şi mituri legate de sare, acest element era foarte important în gospodăria ţărănească. Era folosită nu doar în alimentaţia familiei, ci şi în alimentaţia animalelor. „Drobul de sare era aşezat în suporţi speciali, la care animalul să ajungă, dar să nu poată călca peste el şi astfel să se piardă sarea, care în unele părţi ajungea rar”, mai spune ea.
Pentru a zdrobi sarea folosită în alimentaţia familiei, ţăranii foloseau pivele. „Acestea nu se deoseabeau de cele pentru zdrobit seminţele de cereale decât prin faptul că spaţiul în care se aşeza sarea nu era foarte adânc. În cea mai mare parte, piesele nu sunt ornamentate, dar impresionează prin formă şi senzaţia de masivitate pe care o dau privitorului”, mai spune etnografa.
Sărăriţele, cele mai frumoase obiecte
Dacă vorbim despre ornamente însă, sărăriţele rămân cele mai frumoase obiecte din această categorie (foto dreapta). „Cele create în Ţara Lăpuşului şi Ţara Chioarului sunt de-a dreptul spectaculoase, atât prin dimensiuni cât şi prin decor, afirmaţia fiind dovedită de piesele păstrate în Muzeul Etnografic din Baia Mare, piese ce aparţin secolelor XVIII-XIX. Esenţa lemnoasă din care erau realizate nu conta, ele fiind, de cele mai multe ori, confecţionate prin scobire în interiorul unei crengi mai groase a unui copac. Acestui recipient de formă cilindrică i se punea un fund şi un capac. Se întâlnesc şi piese paralelipipedice, realizate din scânduri de lemn îmbinate şi prinse cu cuie de lemn”, mai arată etnografa.
Potrivit ei, caracteristica generală a acestor piese este decorul în formă de coroană a părţii ce stă lipită de peretele casei. „Această formă se datorează şi faptului că exploatarea sării s-a făcut numai organizat, încă din secolul al XIV-lea funcţionând aici „Cămara Regală a Sării”, pe tot parcursul timpului exploatările de sare au aparţinut domeniului regal. Decorul pieselor este realizat cu aceleaşi unelte şi în aceleaşi tehnici ca la alte piese de mobilier: lăzi de zestre, scaune etc şi este compus din motive geometrice: triunghiuri înscrise unul în altul, rozete cu şase braţe sau rozete vârtej, dintele de lup etc.”, mai menţionează ea.
Vă recomandăm să mai citiţi şi:
Avertizare meteo. Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în jumătate de ţară HARTĂ
Se încarcă comentariile...
