Sancţiuni pentru şoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc sau pentru cei care uită de centura de siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii care vorbesc la telefon în timp ce conduc sau cei care nu folosesc centura de siguranţă sunt numai două dintre categoriile luate în colimator de poliţiştii de la Rutieră, zilele trecute. Amenzile nu au întârziat să apară.

Timp de trei zile, poliţiştii de la Rutieră din Maramureş au acţionat pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere, menţinerea unui climat de linişte şi ordine publică precum şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Aceştia au constatat nu mai puţin de 443 contravenţii, în total fiind aplicate amenzi de peste 90.000 de lei.

Poliţiştii rutieri care au desfăşurat activităţi de control în trafic, faţă de şoferii care nu folosesc centura de siguranţă sau de cei care vorbesc la telefonul mobil fără să utilizeze sistemul handsfree au aplicat amenzi de peste 70.000 de lei. Au fost verificate, în total, peste 400 de autovehicule care se deplasau pe drumurile publice din judeţ, fiind constatate 383 de contravenţii. 

Bunuri confiscate

Potrivit infromaţiilor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, în 15 dintre cazuri şoferilor le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pentru stare tehnică necorespunzătoare, poliţiştii, însoţiţi de reprezentanţi ai Registrului Auto Român, au retras nouă certificate de înmatriculare.

Nu în ultimul rând, poliţiştii din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Borşa, Seini, Ulmeni, Copalnic Mănăştur au acţionat pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor de la legile privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 223 de persoane fizice şi 33 de unităţi comerciale au fost verificate. S-au constatat peste 60 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 20.000 de lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei, pentru care deţinătorii nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă.

Citeste si: 

FOTO VIDEO Accident rutier grav la intrarea în Haţeg, în cea mai periculoasă zonă a Drumului Naţional 66

Codul Rutier 2015: modificările privind transportul copiilor au intrat în vigoare. Ce amenzi riscă şoferii

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite