Saga ştrandului din Baia Mare, închis în urmă cu 12 ani. De atunci, băimărenii au înotat doar în promisiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa ar trebui să arate viitorul bazin didactic şi de agrement din Baia Mare    Sursa foto: baiamare.ro
Aşa ar trebui să arate viitorul bazin didactic şi de agrement din Baia Mare    Sursa foto: baiamare.ro

O nouă promisiune pentru băimăreni vizează un bazin didactic şi de agrement, plus sală de forţă şi aerobic. Rămâne de văzut dacă va fi pus în aplicare sau nu.

Baia Mare ar putea avea, în fine, un bazin de înot, care se anunţă a avea utilitate didactică, dar şi de agrement. Anunţul vine din partea primarului, după ce proiectul a fost aprobat în şedinţa de Consiliu Local.

„Continuăm demersurile care vizează dezvoltarea proiectelor de agrement la nivelul municipiului. Astfel, Baia Mare va avea un bazin de înot didactic şi de agrement după ce proiectul meu, care vizează realizarea acestui obiectiv, a fost aprobat în plenul Consiliului Local”, menţionează primarul Cătălin Cherecheş, conform baiamare.ro.

Anunţul primarului mai arată despre clădirea în care va funcţiona noul bazin că „va fi una de dimensiuni generoase, dotată cu spaţii tehnice, vestiare pentru vizitatori, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, şi antrenori, cabinet medical, dar şi săli de forţă, respectiv aerobic, complet dotate şi echipate.”

De asemenea, mai spune că vor fi aproximativ 40 de locuri de parcare, precum şi de sistem de iluminat pe timpul nopţii.

Proiectul va fi depus spre finanţare prin Compania Naţională de Investiţii şi prevede ca obiectivul de investiţii „Bazin de înot didactic şi agrement” să fie parte funcţională a “Complexului Socio – Cultural – Sportiv şi de Agrement” ce va fi amenajat pe terenul fostului ştrand municipal.

Fără ştrand de 12 ani, dar cu multe promisiuni

Trebuie menţionat că în Baia Mare nu a mai existat un ştrand din 2010, de când cel vechi a fost închis. De asemenea, mai trebuie spus că promisiuni au mai fost, însă până acum nu s-a realizat nimic. Închiderea ştrandului municipal şi lipsa unui alt loc de agrmeent în oraş a fost unul din motivele pentru care primăria a fost criticată frecvent.

Ultima mare promisiune în ce priveşte realizarea unui nou ştrand a fost în 2019, când primarul anunţa un ştrand care să concureze cu aquaparkurile din Ungaria sau Austria. Construcţia complexului promis atunci avea să înceapă în 2020 şi să fie finalizată până în 2021, întinzându-se pe o suprafaţă de 32.000 mp, cu o investiţie de 20 de milioane de euro. Băimărenii au rămas, însă, tot fără ştrand, şi în anii care au urmat.

Alte promisiuni au mai fost făcute şi în anii precedenţi, în 2016 chiar a fost făcut un studiu de fezabilitate pentru proiectul unui ştrand cu bazine exterioare şi interioare, plus zonă de spa. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în 2018. Evident, nu s-a mai întâmplat nici acest lucru.

Vă mai recomandăm:

Vicepreşedintele CJ Suceava, urmărit penal pentru luare de mită de DNA. Mâna dreaptă a lui Flutur, prins când lua 40.000 de euro de la un om de afaceri

De ce eşuează războiul informaţional al Rusiei în privinţa Ucrainei

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite