Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an, 4.637 elevi s-au înscris pentru Evaluarea Naţională în judeţul Maramureş. Astfel, au fost create 116 centre de examinare, unde se vor afişa şi rezultatele finale în data de 3 iulie.


UPDATE 19.36: Inspectoratul Şcolar Maramureş a afişat în urmă cu câteva minute rezultatele finale, în urma contestaţiilor. Astfel elevii absolvenţi ai claselor a VIII-a îşi pot afla astăzi nota finală. 

La nivelul judeţului au fost contestate 289 de lucrări, dintre care 177 la Limba şi Literatura Română, 108 la matematică şi 4 lucrări la limba maternă. Potrivit reprezentanţilor ISJ Maramureş, promovabilitatea nu s-a schimbat foarte mult, dat fiind faptul că foarte puţine note au fost schimbate. 

Următoarea etapă pentru tinerii absolvenţi va fi repartizarea la licee şi depunerea dosarelor. 

Notele finale le puteţi găsi aici
 
 
Rezultatele obţinute de elevii maramureşeni în 2012 au pus pe gânduri Inspectoratul Judeţean Maramureş, după ce doar 69,73% din elevi au reuşit să promoveze, comparativ cu 2011, când nu  mai puţin de 87,30% din absolvenţii claselor a VIII-a au obţinut medie de trecere.

Pe 29 iunie 2013 au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013). La nivelul judeţului Maramureş media de promovabilitate a fost de 75,36%, din numărul total de candidaţi, de 4.335 de elevi. Cei nemulţumiţi de nota primită au putut face contestaţie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 3 iulie. 

adevarul.ro le va oferi cititorilor săi posibilitatea să consulte notele candidaţilor din judeţ la Evaluarea Naţională, folosind un tool marca admitereliceu.ro. Notele vor fi publicate dupa ce vor apărea şi pe portalul edu.ro.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite