Reţinuţi pentru contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat 546.000 ţigarete şi autoturismul folosit la transportul acestora.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţiştii din Cavnic au derulat, luni, activităţi operative pentru combaterea contrabandei cu ţigarete. Astfel, ei au identificat în trafic o autoutilitară cu care doi bărbaţi transportau 27.300 pachete ţigarete fără documente justificative, destinate plasării pe piaţă.

Cei doi bărbaţi, unul în vârstă de 42 de ani din Ocna Şugatag şi altul în vârstă de 20 de ani din Giuleşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Ţigările, în valoare de peste 300.000 lei şi autoutilitara, în valoare de aproximativ 22.000 lei, au fost indisponibilizate şi ridicate în vederea confiscării.

În cauză continuă cercetările în vederea identificării tuturor participanţilor la activitatea infracţională şi pentru tragerea la răspundere a acestora.

Mai puteţi citi:

Protest inedit în Baia Mare: organizatorii vor să aducă o formaţie care să interpreteze cântece patriotice

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite