Proiecte multianuale, de zeci de milioane de euro, demarate în 2013 în Baia Mare
0
Visul municipalităţii, de a transforma municipiul Baia Mare într-un oraş european persistă şi în 2013. Pe lângă proiectele prezentate de-a lungul anului trecut, primăria Baia Mare şi-a impus să demareze în 2013 şi mai multe proiecte majore.
Potrivit edilului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, în 2013 vor fi demarate o serie de proiecte mari, care vor fi derulate pe parcursul următorilor ani. Este vorba de introducerea tuturor cablurilor de pe raza Municipiului Baia Mare în subteran, înlocuirea stâlpilor de iluminat şi eficientizarea iluminatului public, amenajarea malurilor Săsarului pentru piste pentru biciclişti, dar şi promenadă şi agrement. „Avem în plan o serie de proiecte mari, pe care nu le putem implementa într-un singur an, deoarece implică pe lângă costuri foarte mari şi proiecte stufoase, documentaţii şi modificări care pot fi realizate doar în timp. Dar este vorba de dezvoltarea oraşului nostru, astfel că le vom demara în acest an şi le vom derula pe parcursul următorilor ani. Doar aşa vom putea avea în următorii ani un oraş cu adevărat modern, european, dezvoltat şi cu toate problemele majore rezolvate”.
Potrivit aceleiaşi surse, doar introducerea tuturor cablurilor în subteran depăşeşte suma de 20 de milioane de euro.