Două persoane au murit  într-un accident produs la Borşa. Maşina s-a răsturnat pe un teren viran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident cumplit a avut loc ieri, 29 iunie, în Borşa, în zona numită Valea Caselor. Un autotrism de teren s-a răsturnat pe un teren viran, în urma căruia două persoane au decedat, iar o a treia a fost rănită.

Bărbatul de 49 de ani care se afla la volan fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat. El a suferit răni şi a fost transportat la spital, însă pentru cei doi pasageri nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul de 81 de ani şi femeia în vârstă de 73 de ani au murit pe loc. ”Şoferul a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că bărbatul aflat la volan era sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, arată reprezentanţii IPJ Maramureş.

Mai puteti citi:

Primării din Maramureş amendate pentru apa care-i îmbolnăveşte pe oameni. Ce boli se pot transmite de la un pahar cu apă

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite