Doi angajaţi ROMATSA, trimişi în judecată pentru mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei a doi inculpaţi, angajaţi ai Romatsa. Unul dintre ei este director în cadrul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, subordonată ROMATSA RA.

Unul dintre cei doi învinuiţi este Riţiu Traian Anton, director în cadrul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare (subordonată Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA Bucureşti). El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită. Cel de-al doilea este Dragomirescu Petre Gabriel, expert I în cadrul ROMATSA RA Bucureşti - Administraţia Centrală – Direcţia tehnică – Serviciul investiţii. El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi participaţie improprie sub forma instigării la infracţiunea de spălare de bani. 
În comunicatul remis presei de către DNA se arată:

În acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2013 – 2014, inculpatul Riţiu Traian – Anton, în calitatea menţionată, a dispus achiziţionarea, prin atribuire directă, a unui număr de 16 lucrări de construcţii (în valoare totală de 393.637 lei fără TVA), privind renovări şi amenajări interioare în spaţiile aparţinând Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, lucrări care s-au realizat prin finanţare din bugetul ROMATSA Regia Autonomă Bucureşti. Lucrările respective au fost atribuite către SC Mozigres Construct SRL Baia Mare, societate comercială administrată de către inculpaţii Pop Vasile şi Pop Mihai – Vasile.
În acest context, în condiţiile în care toate facturile erau aprobate de către Romatsa RA – Administraţia Centrală, pentru buna derulare a contractelor şi acceptarea unor situaţii de lucrări nereale, inculpatul Dragomirescu Petre Gabriel, în calitatea menţionată mai sus, a pretins şi primit, în trei tranşe, de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 49.200 lei.
În cazul primei tranşe de bani, în valoare de 12.000 lei, inculpatul Dragomirescu Petre Gabriel a beneficiat de ajutorul directorului Riţiu Traian – Anton, care a transmis inculpaţilor Pop Vasile şi Pop Mihai – Vasile cuantumul sumei de bani pretinsă cu titlu de mită şi modalitatea de remitere a acesteia.
Pentru a disimula originea ilicită a sumei respective, inculpatul Dragomirescu Petre Gabriel, a instigat doi oameni de afaceri să creeze un circuit financiar şi i-a determinat pe aceştia să întocmească documente contabile în acest sens.
În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii Riţiu Traian – Anton şi Dragomirescu Petre Gabriel au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora. Astfel, un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, repectiv doi ani şi 11 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
Cei doi, Riţiu Traian – Anton şi Dragomirescu Petre Gabriel vor fi obligaţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 respectiv 90 de zile. În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei totale de 19.200 lei aparţinând inculpatului Dragomirescu Petre Gabriel, respectiva sumă fiind consemnată la bancă pe numele acestuia. ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată procurorii DNA.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpaţii Riţiu Traian – Anton şi Dragomirescu Petre Gabriel, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Maramureş.

Mai puteţi citi:

Primăria a câştigat procesul Piaţa Aliment SA, însă confuzia persistă

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite