Cum a evoluat cea mai veche meserie în Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai vechi bordeluri din oraş erau situate în apropierea Centrului Vechi Foto: Arhivă
Cele mai vechi bordeluri din oraş erau situate în apropierea Centrului Vechi Foto: Arhivă

La fel ca în marile oraşe şi în Baia Mare au existat de-a lungul anilor poveşti cu matroane. Unii spun că au existat de când lumea, alţii îşi aduc aminte poveştile celor bătrâni şi chiar vorbesc despre vechile bordeluri din Baia Mare. Baia Mare a fost întotdeauna un oraş destul de bogat, deci s-au făcut baruri, crâşme şi bordeluri.

Potrivit celor mai în vârstă, primele bordeluri din Baia Mare au apărut pe actuala stradă Andrei Mureşanu, în apropierea Centrului Vechi al municipiului. Zeci de tinere îşi aduceau aici „musafirii“, iar clienţii nu erau puţini. „Erau acolo două case din care tot timpul ieşea sau intra cineva. Bunicul meu stătea aproape de acea zonă şi le vedeam ori la poartă ori la geam. Nu ştiam prea bine cine sunt sau ce fac, dar mi-a explicat tata când am mai crescut. Erau destul de bine îmbrăcate şi abordau orice bărbat care trea pe stradă. Cu timpul nu le-am mai văzut, dar acele case le voi ţine minte tot timpul pentru că era zona pe care o feream când mergeam la plimbare“, îşi aminteşte Gheorghe Batin, un băimărean de 56 de ani.

Unul dintre cele mai cunoscute bordeluri din municipiu era pe strada Lăcătuş, numărul 7. Era cunoscută sub denumirea de „Casa Roşie“ şi aici veneau cei care căutau serviciile unei prostituate. Bordelurile au fost desfiinţate 1948, iar casa a fost dată altor proprietari. Acesta nu era singurul bordel, o altă zonă în care băimărenii căutau serviciile doamnelor care practicau cea mai veche meserie fiind pe malul râului Săsar. „Acolo era o casă, nu prea mare. Avea tot timpul un felinar roşu aprins în geam şi din când în când mai vedeai câte o doamnă la poartă. Era un loc retras unde nu te vedea nimeni, doar dacă stăteai în apropiere“, a spus un băimărean.

„Musafirii“ îşi alegeau cu cine să se culce

La fel ca în ziua de akstăzi, numărul celor care practicau prostituşia nu era unul tocmai mic. În fiecare bordel activau cel puţin câte cinci femei, mai tinere sau mai în vârstă. Acestea îşi racolau clienţii de pe stradă, dar existau şi cazuri în care fiecare avea clientela ei. „Am avut un prieten care a aflat poveşti de la un domn mai în vârstă care i-a povestit că mai mergea din când în când la o doamnă. Avea două sau trei femei pe care deja le cunoştea şi mergea doar la ele. Mă gândesc că era ca şi în ziua de astăzi, dacă vrei ceva poţi să obţii, bani să ai“, mai povesteşte băimăreanul.

După dispariţia bordelurilor locurile în care prostituatele au putut fi găsite s-a schimbat de-a lungul anilor. De la gară şi până la ieşirea din Baia Mare, pentru ca astăzi acestea să poată fi văzute pe tot parcursul zilei, pe marile bulevarde.  
 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite