Criză de medici de expertiză medicală în Maramureşul Istoric. Nimeni nu vrea să fie medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Judeţeană de Pensii Maramureş are mari probleme cu medicii de expertiză medicală din zona Maramureşului Istoric. Cei doi medici de expertiză medicală din zona mai sus amintită au ieşit la pensie, în acest moment fiind organizat pentru a doua oară concursul de ocupare a postului rămas vacant.

A fost déjà organizat un concurs pentru ocuparea celor două posture vacante, însă nu s-a prezentat nimeni. S-a reluat procedura pentru a doua oară, cei interesaţi putând se înscrie până la finele lunii septembrie.

“Vom organiza din nou concurs în 24 octombrie. Suntem în perioada de înscriere în concurs. Până acum nu s-a prezentat nimeni, sperăm din tot sufletul să apară cineva ca să avem medic, să salveze situaţia. Este a doua oară când organizăm acest concurs pentru medic de expertiză.

Problema mare este cea legată de faptul că se va pensiona şi medicul de la Vişeu şi atunci va fi foarte greu. Va trebui să ne reorganizăm. 

Medicul pe care l-am avut la Sighet este pensionată déjà şi cel de la Vişeu are condiţiile de pensionare, dar noi i-am tot prelungit ca să nu rămânem descoperiţi”, a explicat Lucica Pop, director Casa de Pensii Maramureş. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite