Contrabandă cu ţigări, la început de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a fost modificată pentru a fi ascunse ţigările   Sursa foto: ITPF Sighetu Marmaţiei
Maşina a fost modificată pentru a fi ascunse ţigările   Sursa foto: ITPF Sighetu Marmaţiei

Poliţiştii de frontieră au confiscat aproximativ 10.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 86.000 lei. Acestea erau ascunse în preţeii dubli ai maşinii. Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru contrabandă, iar două maşni sunt indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Ieri, 5 ianuarie 2016, în jurul orei 15.30, un echipaj al poliţiei de frontieră a oprit în trafic, la intrarea în municipiul Sighetu Marmaţiei, o autoutilitară înmatriculată în Maramureş, condusă de cetăţeanul român Vasile P., de 44 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş. În vehicul se mai afla, în calitate de pasager Liviu P., de 38 de ani, domiciliat pe raza aceluiaşi judeţ. ”Pe timpul controlului, lucrătorii noştri au observat mai multe colete învelite în folie de culoare neagră în care erau ţigări, ascunse într-un loc special amenajat între cabina şoferului şi compartimentul pentru marfă, precum şi în pereţii laterali modificaţi. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor doi bărbaţi împreună cu autoutilitara la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În urma efectuării unui control amănunţit asupra vehiculului, a fost descoperită, în locaşul special amenajat şi în pereţii autoutilitarei, cantitatea de 4.939 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 45.000 lei”, arată Radu Lungu, purtătorl de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei. El a mai precizat că ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara marca Ford, în valoare de 3.800 euro, folosită pentru transportul  tutunului a fost indisponibilizată la sediul sectorului. ”În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86/2006, iar la finalizarea cazului urmează a fi luate măsurile legale ce se impun”, a mai precizat el.

Ţigări ascunse sub semi-aripile maşinii

Azi dimineaţă, în jurul orei 04.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean I. Dmytro, în vârstă de 28 ani, conducând un microbuz înmatriculat în România. Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii  de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. ”Astfel, a fost descoperită ascunsă în semi-aripile spate şi peretele lateral stânga,  cantitatea de 970 pachete de ţigări,  de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de  1.184 lei au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorul auto sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar microbuzul marca Mercedes a fost reţinut în P.T.F. Siret până la achitarea amenzii contravenţionale. Faţă de cetăţeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 06.01.2016”, mai arată Radu Lungu.

Ţigări confiscate la Brodina

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina -  I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au declanşat, în data de 05.01.2016, o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 20.50, au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, la aproximativ 100 m de frontiera de stat, un grup de persoane care transporta colete voluminoase dinspre frontieră spre localitatea Costileva, jud. Suceava. Drept urmare, lucrătorii noştri au efectuat somaţiile legale prin voce, moment în care persoanele în cauză au abandonat coletele şi s-au întors pe teritoriul statului ucrainean. Imediat, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră din Ucraina despre eveniment. În zona respectivă au fost descoperite 4 colete ce conţineau 4.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 40.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Mai puteţi citi:

Termen prelungit pentru eliberarea titlurilor de proprietate, până la 1 ianuarie 2017

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite