Cei mai îndrăgiţi interpreţi vor cânta la „Sărbătoarea Castanelor“
0
Ca în fiecare an, băimărenii sunt invitaţi să participe la Sărbătoarea Castanelor. Pe lângă programul ce conţine activităţi pentru toate vârstele şi în acest an, organizatorii au invitat să urce pe scenă artişti de renume. Astfel, fie că vă place muzica clasică, modernă, folk sau populară veţi avea parte de câteva ore de neuitat.
Concertele organizate cu ocazia „Sărbătorii Castanelor“ vor începe vineri, la scena amplasată în Centrul Vechi, unde după ora 18.00 vor urca cei mai îndrăgiţi artişti din muzica folk. Timp de câteva ore, băimărenii vor putea asculta melodiile celor de lui Magda Puskas&Friends, ale Grup Folk „Orizont 77”&Vasile Mardare, Dinu Olăraşu, Alina Manole, Ducu Bertzi şi Pasărea Colibri.
Tot vineri, dar la scena de pe bulevardul Unirii vor cânta, cu începere de la ora 20.00, Gaşca de Acasă, Ami, Corina, Viţa de Vie, Mandinga, Holograf. În deschidere: Road Players Band, Andrei Bencze şi Mache, Alphard feat. Dj Treitl Hammond. Prezentatori vor fi, pentru al treilea an consecutiv, Răzvan şi Dani.
Sâmbătă de la ora 19.00, iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la vals. Pe scena din Centrul Vechi va avea loc un concert de muzică clasică susţinut de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti
În aceeaşi zi, de la ora 20.00, la Baia Mare vor fi prezenţi: Partidul Kiss FM, Like Chocolate, Sore, Naguale, Taxi, Paula Seling, Voltaj. În deschidere: Radical Acoustic, Doi zece...2, Trupa Centru Vechi. Prezentatorii celei de-a doua seri vor fi: Mihai Găinuşă şi Codruţ Kegheş.
Ziua de duminică a fost rezervată în principal muzicii populare. Astfel, de la ora 16.00, băimărenii sunt ivitaţi la un regal folcloric susţinut de: Orchestra Naţională „Lăutarii” din Chişinău, Dirijor şi director artistic Nicolae Botgros şi interpreta de muzică populară Lilea Roşca, Angela Buciu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Cornel Borza, Cristian Pomohaci, Gheorghe Turda, Florentina şi Petre Giurgi, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Dirijor Ovidiu Barteş, Coregraf Emil Miheţ, Director artistic Iuliana Dăncuş, Taraful din Clejani, Ioniţă şi Viorica de la Clejani.
Întregul eveniment se va încheia duminică seara, atunci când pe scena de pe bulevardul Unirii vor urca Nicole Cherry, Andreea Bănică, Direcţia 5, Loredana şi Ştefan Bănică. În deschidere: Alina Augusta Stavilă, SKA-NK, Ultimu Nivel. Prezentatori: Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi
Începe „Toamna Băimăreană“. Programul cuprinde activităţi dedicate tuturor vârstelor