Capii reţelei acuzate că ţineau copii germani în sclavie au fost arestaţi. Pedepsele draconice pe care le dădeau adolescenţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi cetăţeni germani şi colaboratorii lor români au fost arestaţi preventiv în dosarul „adolescenţilor problemă” din Germania. Copiii erau aduşi în Maramureş, ţinuţi în condiţii cumplite şi obligaţi să facă munci grele.

Decizia trimiterii suspecţilor în arest preventiv a fost luată joi, 29 august, de către judecătorii Tribunalului Maramireş. Suspecţii sunt acuzaţi că ar fi iniţiat şi organizat un grup infracţional şi că ar fi exploatat mai mulţi tineri de naţionalitate germană cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Copiii ar fi fost ţinuţi în condiţii de sclavie, obligaţi să muncească şi supuşi unor pedepse drastice.

Cine sunt suspecţii

Şefii grupului infracţional sunt doi cetăţeni germani, Bert Schumann şi soţia sa, Babett Schumann. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi coordonat serviciul social „Projekt Maramureş”, finanţat de statul german, dar pentru asta au avut mai mulţi colaboratori români. Este vorba de Vasile Năsui zis „Neţu”, Gavrilă Şimon zis „Blondu”, Marius Grecu, Simion Năsui şi Ionuţ Marius Mezenciuc zis „Jimmy”. Toţi cei amintiţi sunt suspectaţi că ar fi traficat mai mulţi adolescenţi sub paravanul fundaţiei înfiinţate în jurul anului 2006 având ca principal scop reintegrarea socială.

Bazele grupului ar fi fost puse de soţii Schumann alături de Vasile Năsui, acesta fiind şi omul lor de încredere. Conform unor surse judiciare, cei trei ar fi pus bazele unui grup infracţional organizat dinaninte de anul 2014, având ca scop aducerea în România în scopul reintegrării sociale a unor copii de naţionalitate germană cu probleme de comportament.

Cum erau trataţi adolescenţii

Aceştia erau aduşi aici sub pretextul participării la programe extinse de educare şi erau deposedaţi de lucrurile cu care ar fi avut posibilitatea să comunice cu cei din afara sistemului şi cu familiile din Germania. Tinerii erau supuşi unor metode brutale de educaţie, fiind obligaţi să presteze munci fizice epuizante, la care erau adăugate episoade de bătaie şi privarea de hrană. În plus, erau ţinuţi legaţi cu funii şi supuşi unor operaţii medicale, iar de multe ori erau înhămaţi la căruţe şi ţinuţi în frig.

Totodată, există suspiciunea că cei doi soţi din Germania şi apropiaţii lor ar fi beneficiat şi de sprijinul unor angajaţi din cadrul administraţiei locale sau din sistemul de asistenţă socială, dar şi poliţişti. 

Citeşte şi

Cum a ajuns Germania să-şi „deporteze“ copiii-problemă în Maramureş. Suma enormă plătită lunar de statul german pentru fiecare minor

Protecţia Copilului, despre  scandalul de la Vişeu de Sus: „Nu am fost sesizaţi cu privire la existenţa unor cazuri de abuz asupra minorilor germani“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite