A murit încercând să treacă graniţa din Ucraina în România prin apa râului Tisa. Bărbatul avea 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râul Tisa    Sursa foto: vasiledale.ro
Râul Tisa    Sursa foto: vasiledale.ro

Un refugiat ucrainean şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să treacă graniţa din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, în zona localităţii Săpânţa.

Bărbatul de 50 de ani, cetăţean ucrainean, era însoţit de alţi doi bărbaţi de 36 şi respectiv 38 de ani. Împreună au trecut graniţa din Ucraina în România, însă din păcate, bărbatul şi-a pierdut viaţa. 

Informaţiile sunt deocamdată incerte în legătură cu cauza morţii, urmează să se stabilească dacă s-a înecat sau a făcut şoc hipotermic din cauza temperaturii scăzute a apei. Cert este că la sosirea echipajului care a fost solicitat prin 112, acesta era întins pe jos, fără semne vitale. 

„Lucrătorii noştri din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei în zona de competentă, au fost sesizaţi  prin 112 cu privire la solicitarea de ajutor primita de la trei persoane care traversau apa râului Tisa, din Ucraina în România, pe direcţia localităţii Săpânţa.

Imediat, echipaje de poliţie de frontieră şi poliţie din cadrul localităţii Sarasău s-au deplasat la locul indicat, unde s-a constatat ca se aflau trei persoane, una dintre ele fiind fără semne vitale”, arată Poliţia de Frontieră.

De asemenea, au fost solicitate două ambulanţe care le-au acordat îngrijiri medicale celorlalţi doi, care au fost apoi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Şi reprezentanţii IPJ Maramureş a ajuns la locul incidentului. „Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cele trei persoane, una dintre acestea fiind întinsă la pământ, motiv pentru care s-a procedat la acordarea primului ajutor prin manevre specifice de resuscitare. În ciuda manevrelor specifice de resuscitare, din păcate, bărbatul a decedat”, arată într-un comunicat de presă.

Zeci de bărbaţi au trecut, până acum, graniţa ilegal în România, din cauza războiului din Ucraina. Ei nu au voie să părăsească ţara legal deoarece sunt mobilizaţi şi trebuie să se prezinte la centrele militare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Maramureş, Iulia Stan, zilnic ajung în România grupuri de bărbaţi care trec ilegal graniţa şi aici cer azil. „Vin zilnic grupuri de bărbaţi, am avut în weekend chiar un grup de 12 bărbaţi”, spune aceasta.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fraudă de proporţii în Italia. 330 de români au încasat venitul de cetăţenie, deşi se aflau în România

Fraudă de peste 7 milioane de lei din fonduri europene. Un afacerist şi fiica sa, trimişi în judecată de DNA VIDEO

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite