Vizita lui Ceauşescu în judeţul Bacău, în 1970. Cum a fost primit preşedintele Republicii Socialiste România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Ceauşescu, preşedintele Repubicii Socialiste România, a vizitat principalele oraşe ale judeţului (Bacău, Oneşti, Comăneşti) în 1970 şi s-a arătat încântat de opera oamenilor muncii.

Potrivit imaginilor de arhivă, preşedintele Republicii Socialiste România nu a fost însoţit, la vizita din 1970, de tovarăşa Elena Ceauşescu, aşa cum a obişnuit în ultima parte a vieţii. Liderul comunist român a traversat judeţul cu elicopterul  iar între marile obiective industriale a mers cu un IMS, bine păzit de militari. Peste tot a fost primit cu flori, pâine şi sare, de băcăuani îmbrăcaţi în costume populare.

În 1970, în Bacău erau deja construite cele mai importante fabrici şi rafinării (Dărmăneşti şi Oneşti), care au mai fost ulterior retehnologizate. Totodată, industria extractivă a cărbunelui funcţiona la maximă capacitate.
Poate cea mai importantă vizită a preşedintelui socialist a fost la Combinatul Avicol Bacău. Aici s-a întâlnit cu directorul Petru Plăcintă, inginer zootehnist, care a avut marea şansă să fie trimis de regim în Canada, de unde România a important liniile pure de hibrizi la păsări, plătite în aur. Odată cu dezvoltarea sectorului de cercetare genetică de la Combinatul Avicol din Bacău, pe vremea ministrului agriculturii Angelo Miculescu, s-au dezvoltat şi celelalte mari centre avicole din România, de la Timişoara, Braşov şi Cluj. (Video min 14, băcăuanul Petru Plăcintă îi explică lui Ceauşescu cum va creşte producţia în următorii ani).

Vizita oficială a lui Nicolae Ceauşescu, de pe 27 mai, s-a încheiat în municipul Bacău, cu discursuri şi în aplauzele generale ale băcăuanilor. Preşedintele a mai vizitat Bacăul şi în 1981, unde a venit însoţit de tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, acceptată din 1974 în Academia Română.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite