Un bărbat din Bacău, beat criţă, şi-a violat fiul care are doar un an şi două luni. Violatorul a fost arestat preventiv
0Vasile Feraru este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău că după ce a petrecut de 1 mai, fiind în stare de ebrietate, a întreţinut relaţii sexuale anale cu propriu fiu de doar un an şi două luni. Fapta a fost reclamată, iar pe 3 mai procurorii l-au reţinut. Joi, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii băcăuani de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău au investigat zilele trecute un viol care depăşeşte orice imaginaţie.
Băcăuanul Vasile Feraru este acuzat că a violat anal un bebeluş de doar un an şi două luni, care îi este fiu. „La data de 03.05.2017, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Feraru Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, b şi c CP, cu aplic. art. 77 lit. e CP, faptă constând în aceea că în seara zilei de 01/02.05.2017, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, profitând de faptul că se afla singur acasă şi de starea vădită de vulnerabilitate datorată vârstei persoanei vătămate, a întreţinut raport sexual anal cu fiul său, F.A.I., în vârstă de un an şi două luni“, precizează, într-un comunicat, procurorii băcăuani.
Pe 3 mai, la ora 14.15, inculpatul Vasile Feraru, a fost reţinut pentru operioadă de 24 de ore, iar în data de 4 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a înaintat Judecătoriei Bacău propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului Feraru Vasile pentru o perioadă de 30 de zile.
„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie recunoscut de lege în favoarea persoanelor supuse cercetării penale şi prevăzut de art. 4 din C. Proc. Pen. şi art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului“, se mai precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.
Tot joi bărbatul a fost arestat preventiv, pentru viol, după ce şi-a abuzat sexual fiul de un an şi două luni, transportat ulterior la spital cu răni în zona rectală. Anchetatorii verifică şi informaţia potrivit căreia alte două fiice ale tânărului, de doi şi patru ani, ar fi fost victime ale abuzurilor sexuale ale tatălui lor, arată News.ro.