Românii care au făcut avere din traficul de migranţi. Au creat compartimente speciale la maşini ca să-i ascundă

0
0
FOTO Poliţia de Frontieră
FOTO Poliţia de Frontieră

Procurorii DIICOT Bacău au reţinut două persoane pentru 24 de ore sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Acestea sunt suspectate că au efectuat zeci de transporturi ale unor cetăţeni străini, pe care i-au ajutat să treacă fraudulos frontiera.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2021 – august 2022, doi bărbaţi din Bacău au pus bazele unei grupări infracţionale organizate, la care au aderat şi alte persoane, având drept scop comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi.

Cei doi bărbaţi au acţionat în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii, transferului, adăpostirii şi transportului unor grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu scopul de a obţine beneficii financiare substanţiale.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la date diferite, în perioada decembrie 2021 – iunie 2022, în mod direct şi prin persoane interpuse, inculpaţii au efectuat activităţi repetate de îndrumare, transfer şi au coordonat transportul a 35 migranţi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei României, prin mijloace de natură să pună în pericol viaţa, integritatea şi sănătatea acestora, în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial”, au stabilit procurorii DIICOT Bacău.

25 de migranţi găsiţi de poliţişti la punctele de trecere a frontierei

Astfel, în luna decembrie 2021 şi luna martie 2022, unul dintre cei doi bărbaţi i-a determinat şi i-a sprijinit material pe trei membri ai grupării să efectueze transportul unor migranţi, inclusiv prin punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport special adaptate, comunicarea locaţiilor din care urmau să fie preluaţi migranţii şi a destinaţiei acestora.

Anchetatorii au mai stabilit că acelaşi suspect l-a determinat pe un alt membru al grupării să realizeze un transport de migranţi, în luna iunie a acestui an, sprijinind material şi moral prin punerea la dispoziţie a mijlocului de transport necesar, dar şi însoţirea acestuia pe traseu.

„Acelaşi tip de activităţi de determinare şi sprijin material şi moral a persoanelor care au realizat transportul migranţilor l-a realizat şi cel de al doilea inculpat, în lunile martie şi aprilie 2022. Cu ocazia controalelor efectuate la punctele de frontieră au fost identificaţi 25 migranţi, fiind constituite cauze penale distincte pe rolul unităţilor de parchet competente material şi teritorial”, spun procurorii DIICOT Bacău.

Joi, 18 august, Tribunalul Bacău i-a arestat preventiv pe cei doi bărbaţi pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi a Grupării Mobile a Jandarmeriei Bacău.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Românul condamnat pentru că a vrut să-i ardă de vii pe copiii fratelui său. Ce l-a scos din minţi şi l-a băgat în puşcărie

Scandal uriaş la Brăila după o banală tamponare. Şoferii şi pasagerii din maşini s-au bătut în plină stradă

Bacău


Ultimele știri
Cele mai citite