PORTRET/ Cristina Furtună - Face artă din coafurile clientelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băcăuanca este una dintre cele mai bune hair-styliste din oraş. S-a remarcat la nivel naţional prin premiile câştigate de-a lungul anilor la concursurile de coafură.

Specialista a decis să îmbrace meseria de hair-stylist în urmă cu zece ani, iar acum are o clientelă bogată. I-a plăcut de mică să tundă păpuşile, iar apoi a început să exerseze pe rudele ei.
„Mătuşa mea a fost prima mea clientă. Avea un păr lung şi frumos. Frecvent i-l tundeam sau coafam. Practic, de aici a început totul, iar în urmă cu 10 ani m-am hotărât să mă înscriu la cursuri de coafură“, povesteşte Cristina.

Locul I la „Wella“
În timp, tânăra a căpătat experienţă şi a ajuns să lucreze la unul dintre cele mai bune saloane de înfrumuseţare din oraş. „După doar câteva  luni de instruire am început să lucrez şi să aranjez podoabele capilare ale doamnelor. De atunci şi până acum am învăţat zeci de stiluri de coafuri şi nu mi se pare dificil nimic în această meserie“, a mai povestit tânăra. Cristina susţine că serviciul pe care îl are îi oferă multă satisfacţie şi plăcere, motiv pentru care nu ar renunţa niciodată la această meserie. Tânăra a fost recompensată cu premii naţionale, iar talentul a condus-o spre mari concursuri internaţionale.


„Am participat la zeci de concursuri de coafat, iar recent am câştigat premiul I la concursul naţional «Wella». Datorită titlului obţinut am avut deosebita plăcere de a fi selecţionată să particip la un concurs internaţional «Wella» pentru stilişti care s-a organizat la Paris“, s-a mândrit ea. 

Îndemânatică la orice coafură profesionistă
Experienţa şi talentul i-au permis băcăuancei să realizeze coafuri din ce în ce mai complicate. „În ultimii ani am exersat toate procedurile, tehnicile şi trucurile de împletituri ale părului. Acum, cu experienţa dobândită, reuşesc să modelez cu succes părul şi să realizez  împletituri complicate“, a spus ea. Tendinţele se schimbă în fiecare an, iar pentru a ţine pasul cu moda, tânăra trebuie să înveţe continuu. A urmat aproape toate cursurile de specializare în hair-style din ţară şi din străinătate.

„Dragostea pentru coafat a venit în mod natural şi nu ratez nicio oportunitate de perfecţionare. Particip semestrial la seminarii în Londra, Paris sau Italia şi investesc aproape tot pentru a fi mereu pe un drum profesional“, a precizat ea. Hair-stylistei îi place să le informeze şi pe clientele sale despre tot ceea ce este în trend. „O imagine despre cea mai potrivită coafură mi se formează încă de la primele vorbe cu clienta şi îi dau detalii despre culoarea şi tăieturile care ar avantaja-o. Comunicarea şi atenţia la fizionomia fiecărei cliente sunt cele mai importante“, a spus Cristina.

Profil
NăscutĂ. 11 mai
1976, Bacău.
Studii. Cursuri de hairstyle în Londra,  Paris şi Italia.
Familie. Necăsătorită, locuieşte cu părinţii.

Întrebări şi răspunsuri
Cum te simţi atunci când petreci mai mult de opt ore în salon?
Acest lucru îmi oferă satisfacţie şi sunt bucuroasă că fac această meserie din plăcere. E ceea ce mi-am dorit dintotdeauna şi nu mă oboseşte. Cel mai mult timp aici îl petrec, în salonul de înfrumuseţare.
Cum reuşeşti să construieşti cu uşurinţă orice coafură?
Dacă ai îndemânare, dar şi talent orice coafură poate fi realizată la un nivel profesionist.
Ce se poartă anul acesta?
În materie de culori sunt iar la modă nuanţele de roşu sau galben-auriu. În ton cu noutăţile acestei primăveri, se poartă părul lung şi ondulat.

Ce-i place
„Îmi place să călătoresc şi să mă plimb prin locurile frumoase, dar nu prea am timp din cauza programului meu încărcat. De asemenea, îmi place lectura şi să vizionez filme bune“, a precizat tânăra.

Ce nu-i place
Nu-i plac superficialitatea, falsitatea şi acei oameni care au un aer superior şi o atitudine ignorantă. De obicei, evit astfel de persoane.Nu-i plac superficialitatea, falsitatea şi acei oameni care au un aer superior şi o atitudine ignorantă. De obicei, evit astfel de persoane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite