Peste 70 de taximetrişti, amendaţi în urma unei acţiuni a Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Bacău echipele de control au verificat 224 taxiuri, din care 78 în zona Aeroportului. Au fost vizate nereguli legate de nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane şi a circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţiştii rutieri băcăuani au desfăşurat, pe 15 ianuarie, o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului rutier în regim ,,taxi”. Acţiunea a avut loc la nivel naţional şi a fost coordonată de Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. A fost vizată în principal zona aeroporturilor internaţionale.

Au fost în atenţia poliţiştilor traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, acţionându-se pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. Prin activităţile desfăşurate, poliţiştii au urmărit şi diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, precum şi verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Alte articole:

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite