Momentul în care un microbuz plin cu români este spulberat, pe o autostradă din Cehia, de un vitezoman VIDEO

0
0
Momentul producerii accidentului FOTO colaj video desteptarea.ro
Momentul producerii accidentului FOTO colaj video desteptarea.ro

Cinci băcăuani care se întorceau din Anglia într-un microbuz au fost victimele unui cumplit accident rutier petrecut în Cehia, după ce o maşină care circula cu viteză a acroşat din spate autovehiculul în care se aflau românii.

Accidentul s-a petrecut luni, 6 iunie, pe autostrada D1, în direcţia Brno. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de urgenţă şi două elicoptere care au transportat răniţii grav la spitalul din Brno.

Unul dintre pasagerii care se afla pe bancheta din spate a maşinii nu a supravieţuit accidentului, iar alte patru persoane au fost rănite grav şi transportate la spital, potrivit datelor transmise iniţial de autorităţile cehe.

„Am iniţiat o acţiune penală sub suspiciunea săvârşirii a două infracţiuni, şi anume moarte din neglijenţă şi vătămarea gravă a sănătăţii din cauza neglijenţei”, a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei din Vysočina, Jana Kroutilová.

„Din cauza numărului mare de persoane rănite, un elicopter cu salvatori din Brno s-a deplasat la faţa locului pentru a ajuta”, a declarat Petr Janáček, purtătorul de cuvânt al serviciului de salvare.

Şoferul microbuzului în care se aflau cinci băcăuani a pierdut controlul asupra vehiculului după ce remorca acestuia a fost lovită din spate de o maşină care circula cu viteză pe autostrada D1 din Cehia. Microbuzul şi remorca s-au lovit de parapetul autostrăzii şi s-au răsturnat.  

Două elicoptere au transportat răniţii la spital

Jan Rýdl, un purtător de cuvânt al Direcţiei Drumuri şi Autostrăzi din Cehia, a declarat că în total cinci persoane se aflau în furgoneta cu numere româneşti. Două elicoptere au intervenit la faţa locului şi i-au transportat pe răniţii grav la spitalul din Brno.

Reprezentanţii Serviciului Paşapoarte Bacău au transmis ulterior că ar fi vorba doar despre o persoană decedată şi o alta rănită, din localitatea Comăneşti, judeţul Bacău.

   

„Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis în data de 07.06.2022, comunicarea Ambasadei României la Praga cu privire la decesul numitului Caramaliu Augustin Costel, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în Comăneşti, cauza decesului fiind un accident rutier. La aceeaşi dată a fost transmisă comunicarea privind accidentarea numitului Cipca Dragoş , in vârsta de 43 de ani, cu domiciliul în localitatea Comăneşti. Acesta a fost spitalizat în Cehia în stare gravă. Conform procedurii de lucru s-a procedat la informarea familiilor celor 2 persoane. Până în momentul de faţă nu ne-au fost comunicate oficial alte informaţii despre rănirea altor persoane”, au precizat reprezentanţii Serviciului Paşapoarte Bacău, scrie Ziarul de Bacău

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Doi preoţi au pus o cruce în „curba morţii”, între Oneşti şi Bacău, ca să-i ferească pe şoferi de accidente

Grav accident pe DN11, în judeţul Bacău. Patru persoane au fost rănite în urma unei depăşiri inconştiente

Mai multe - Bacău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite