FOTO Supravieţuitori ai Holocaustului s-au destăinuit profesorilor băcăuani
0Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a doua sesiune din cadrul programului de formare continuă “Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”, acreditat de Ministerul Educaţiei.
Cursul a debutat pe 11 aprilie, invitatul special fiind Marjorie A. Stern, Cultural Officer al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti. Diplomatul american, care a vizitat pentru prima dată oraşul Bacău, a susţinut, în faţa cadrelor didactice, prelegerea cu titlul Paradise of Religious Tolerance?
A doua sesiune de formare a început vineri, 30 mai, la ora 13.00, în Sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău şi a continuat sâmbătă, fiind prezenţi peste 40 de cursanţi.
Desfăşurarea acestui program face parte din suita de evenimente, dedicate aniversării a 10 ani de implementare la Bacău, dar şi la nivel naţional, a proiectului ”Predarea Holocaustului în şcolile din România”.
Invitaţi speciali au fost Liviu Beris, supravieţuitor al Holocaustului din Transnistria şi Iancu Ţucărman, supravieţuitor al pogromului de la Iaşi. Mărturiile lor emoţionante au impresionat audienţa. De altfel, în anii trecuţi, cei doi au mai vorbit profesorilor băcăuani, dar şi liceenilor.
În ultimul deceniu Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată direct în organizarea unor activităţi cu caracter educaţional şi civic, care au promovat combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Astfel, instituţia băcăuană a avut ocazia să-şi prezinte, la cel mai înalt nivel, proiectele şi programele educaţionale, civice şi culturale.
În ultimii ani Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a organizat o serie de evenimente notabile, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. De această dată prezenţa unui diplomat american, dar şi mărturiile supravieţuitorilor, au constituit momente speciale, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Alte articole:
- FOTO Curs al CCD Bacău, despre „Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării“, susţinut de specialişti americani şi israelieni
- Profesorii documentarişti se întâlnesc la Urecheşti la o „şezătoare literară“