75 de percheziţii ale DIICOT Bacău la un grup infracţional specializat pe contrabandă. Au fost găsite arme, bani şi zeci de mii de ţigări
0Joi, 23 martie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea inculpaţilor Gheorghe Ursachi, Ioan Taiş, Laurenţiu Gicovanu, Vlăduţ Moşu-Ciobanu, Dumitru Antohi, Toader Vicol, Ioan Ploşniţă, Cristian Bejan şi Sergiu Teotim Dămoc pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandǎ.
Încă din 2016, Ursachi Gheorghe, Taiş Ioan, Gicovanu Laurentiu, Ciobanu-Moşu Vlǎduţ, Antohi Dumitru, Vicol Toader, Ploşniţǎ Ioan, Bejan Cristian şi Dămoc Sergiu Teotim împreună cu mai mulţi inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat coordonat pe raza judeţelor Suceava, Neamţ, Bacǎu, Iaşi şi Bihor prin colectarea, preluarea, deţinerea, transportul, predarea, depozitarea şi comercializarea de ţigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul vamal al României.
„Pe 23 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Iaşi, Suceava, Bihor şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ au efectuat un număr de 75 de percheziţii domiciliare ocazie cu care au fost găsite şi ridicate 23.032 pachete de ţigarete, sumele de 16.790 euro, 72380 lei, 770 lire, 100 USD, 248 litri alcool, 1 puşcă, 1 pistol, 1 cutie cu artificii din categoria IV, 14 kg, calibru 30mm“, se arată în comunicatul DIICOT.
DIICOT: „Inculpaţii şi-au creat o reţea pe trei paliere, în funcţie de rolurile pe care aceştia le-au avut“
„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că inculpaţii au creat o veritabila reţea de distribuţie a ţigaretelor provenind din contrabandǎ, structuratǎ pe 3 paliere, în funcţie de rolurile pe care aceştia le-au avut în cadrul grupǎrii.
Pe palierul superior al grupǎrii s-au situat inculpaţii Ursachi Gheorghe, Taiş Ioan, Ciobanu Moşu Vlǎduţ şi Parasciuc Mihail care s-au aflat în legǎturǎ cu mai multe persoane care introduceau ţigarete în mod ilicit pe teritoriul vamal al României, având posibilitatea sǎ achiziţioneze astfel de mărfuri. Obiectivul principal al inculpaţilor a fost acela de a gǎsi rapid debuşee pentru mǎrfurile de contrabandǎ, sens în care s-au orientat cǎtre persoane cu resurse financiare consistente, cǎrora le-au furnizat cantitǎţi mari de ţigarete.
S-a reţinut că inculpaţii au colectat, deţinut, transportat, depozitat şi livrat ţigaretele provenind din contrabandǎ, în principal inculpaţilor aflaţi pe palierul subsecvent al grupǎrii - clienţi cu care au dezvoltat conexiuni de duratǎ - iar sporadic şi altor clienţi interesaţi de achiziţionarea unor astfel de mǎrfuri.
Pe palierul intermediar al grupǎrii s-au situat inculpaţii Dǎmoc Sergiu Teotim, Bejan Cristian, Antohi Dumitru, Ploşniţǎ Ioan, Vicol Toader, Popescu Lǎcrǎmioara, Gicovanu Laurenţiu, Gicovanu Gabriel, Miclǎuş Ionel, Raţiu Adrian Mǎdǎlin şi Raţiu Floare care au avut rolul de comercianţi en-gros (intermediari). Inculpaţii mai sus menţionaţi, deţinǎtori de resurse financiare consistente şi dispuşi sa îşi asume riscuri, au urmǎrit realizarea de câştiguri facile şi rapide, prin achiziţionarea şi vânzarea en-gros de ţigarete provenind din contrabandǎ. Aceştia au reprezentat „liantul” grupǎrii infractionale întrucât, pe de o parte şi-au consolidat conexiunile infracţionale cu furnizorii de ţigarete (situaţi pe palierul superior), iar pe de altǎ parte şi-au afiliat mai mulţi comercianţi en-detail, care le asigurau desfacerea mǎrfurilor ilicite.
Activitatea ilicitǎ a inculpaţilor situaţi pe al doilea palier al grupului infracţional a constat în aprovizionarea constantǎ cu ţigarete de contrabandǎ de la inculpaţii situaţi pe palierul superior al grupǎrii, pe care le transportau, depozitau şi le livrau în principal inculpaţilor situaţi pe palierul inferior al grupǎrii (comercianţi en-detail), dar şi altor clienţi care se arătau interesaţi de achiziţionarea unor astfel de mǎrfuri.
Pe palierul inferior al grupǎrii s-au situat inculpaţii Lucaci Eugen, Tulbure Mihai, Gherǎescu Lucica, Ferǎstrǎoariu Constantin, Pap Sandor Iozsef, Caia Aurelia, Zǎnoagǎ Elena, Handaric Luminiţa Lenuţa, Balint Emilia, Florea Sunita Elena, Derviş Luminiţa, Stoian Nicola Fabiola, Sovinschi Luisa, Sovinschi Mihaela, Stoian Benone, Crǎciun Sorinel Vasile, Sovinschi Nicoleta, Jigǎu Ştefan, Coman Elena Simona, Roman Ioan, Codreanu Valentin, Moraru Ioan Cǎtǎlin şi Petre Victor, Lupu Marius a căror activitate infracţională a constat în achiziţionarea en-gros a ţigaretelor de contrabandǎ de la comercianţii situaţi pe palierul intermediar, pe care le deţineau şi comercializau en-detail cǎtre diverşi clienţi interesaţi.
Ţigǎrile provenind din contrabandǎ au circulat de la nivelul primului palier al grupǎrii (pe care erau situaţi inculpaţii având rolul de furnizori-transportatori), prin mijlocirea inculpaţilor aflaţi pe palierul al doilea (intermediari - comercianţi en-gros) cǎtre inculpaţii situaţi pe palierul al treilea al grupǎrii (comercianţii en-detail), prin intermediul mai multor lanţuri de distribuţie (subgrupǎri).
În decursul timpului s-au dezvoltat conexiuni infracţionale între membrii diferitelor subgrupǎri, aflaţi fie pe acelaşi palier, fie pe paliere diferite, în vederea realizǎrii scopului comun al tuturor membrilor grupǎrii.
De asemenea, în plus faţă de cantitatea de ţigarete identificată în urma percheziţiilor domiciliare, cu ocazia depistărilor în trafic, au fost identificate şi ridicate de la inculpaţi un număr de 23.978 pachete de ţigarete. La data de 24.03.2017 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de 18 inculpaţi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura preventivă a controlului judiciar. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, se arată în comunicatul DIICOT.