Zilele Academice Arădene au fost organizate sub semnele tradiţiei, ştiinţei şi inovaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în perioada 14-17 mai 2014, în parteneriat cu CJA, Primăria Arad, Arhiepiscopia Aradului şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, cea de-a XXIV-a ediţie a Zilelor Academice Arădene, moment de bilanţ academic şi cercetare ştiinţifică.

Manifestările au debutat cu un Te Deum susţinut de Înalt Preasfinţia Sa, Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului la monumentul marelui corifeu al Unirii, Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a evocat personalitatea distinsului cărturar şi om politic, Vasile Goldiş şi aportul său deosebit la realizarea statului naţional unitar. „Ilustră personalitate, patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a desfăşurat o multiplă activitate de-a lungul vieţii sale ca profesor, autor de manuale şcolare, secretar eparhial, orator strălucit, ziarist de mare curaj şi militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină, sufletul acţiunilor legate de Unirea de la 1 Decembrie 1918, preşedintele ASTREI, om de omenie, fiu devotat al Bisericii Ortodoxe şi bun român”.

După depunerile de coroane şi flori, o delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a participat la deschiderea Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „95 de ani de administraţie românească arădeană”, unde prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a subliniat principalele evenimente din perioada interbelică a Aradului, care a fost „dincolo de un centru industrial, de cultură şi civilizaţie de tip occidental, un model atât pentru Transilvania şi Banat, cât şi pentru cei de peste Carpaţi, la graniţa de Vest a României”.

Un moment important în cadrul manifestărilor ştiinţifice şi culturale organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” l-a constituit dezvelirea bustului Ioan Suciu, aflat pe Aleea personaliţilor din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, care alături de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop şi Aurel Lazăr, a făcut parte din Consiliul Naţional Român Central, înscriindu-şi numele printre Corifeii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
La deschiderea oficială a Zilelor Academice Arădene, ediţia a XXIV-a, care  a avut loc în Aula Magna Universitaria din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului Universitar, Doina Arghezi, prof. Mihai Spânu, inspector şcolar judeţean adjunct din cadrul ISJ Arad, prorectori, decani, studenţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, reprezentanţi ai Asociaţiei Alumni -UVVG, directori de licee şi grupuri şcolare, delegaţii ale consulatelor din Ungaria.

Evenimentul ştiinţific internaţional a fost marcat şi de prezenţa delegaţiilor academice din 12 ţări, dintre care amintim pe prof. univ. dr. Patrizia Messina - Universitatea din Padova, prof. univ. dr. Bastian Keiser, rectorul Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Rottenburg (Germania), prof. univ. dr. Gilles Bardy şi prof. univ. dr. Louis Begioni - Universitatea Aix Marseille (Franţa), Universitatea din Belgrad, Universitatea din Debrecen, precum şi Prof. Harry Grossmann - Institutul de Psihoterapie din Hanau (Germania), prin grija căruia, în fiecare an, studenţi de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară urmează stagii de practică la renumite spitale şi instituţii din Germania. 

Guvernul României a fost reprezentat de dr. Radu Stoian, subprefect al judeţului Arad - fost student al UVVG, iar cele judeţene de Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA şi Florin Mariş, consilier municipal, din partea Primăriei Arad.

Vă mai recomandăm: Întrecere între studenţi şi profesori prilejuite de Zilele Academice Arădene

În această dimineaţă a debutat cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor Academice Arădene” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Cu acest prilej, toţi studenţii instituţiei participă timp de două zile la o serie de manifestări dedicate şi împlinirii a 20 de ani de istorie universitară.

Studenţii informaticieni ai UVVG, calificaţi  în finala imSMART

Studenţii informaticieni ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad s-au calificaţi în finala imSMART. Alături de ei mai este un student din Timişoara.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite