Zeci de migranți au fost găsiți, în Vama Nădlac, într-un TIR încărcat cu piese metalice VIDEO

0
Publicat:

Zeci de cetățeni străini au fost prinși la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși fiind printre piesele din metal.

migranti 1 jpg

Mai exact, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un automarfar, 36 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

„În data de 18 iulie 2023, în jurul orei 12:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 36 de ani. Bărbatul se afla la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia și transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, metal, de la o societate comercială din Turcia, având ca destinație Germania”, a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

S-a trecut la control

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat mărfurilor, 36 de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Nepal, Siria, Egipt și Irak, unii dintre aceștia fiind solicitanți de azil, alții intrați legal în România în baza documentelor personale”, mai adaugă purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Se fac cercetări pentru trafic de migranți

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite