Vezi aici ce restricţii de circulaţie vor fi cu ocazia Zilelor Aradului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentele dedicate Zilelor Aradului se vor desfăşura în mai multe locaţii din Arad, de aceea va fi nevoie şi de restricţii de circulaţie, dar şi de menţinea ordinii. Astfel, Poliția Locală Arad va participa cu înreg efectivul instituției la buna desfășurare a sărbătorii.

Începând de astăzi, polițiștii locali vor fi prezenți în toate  locațiile unde au loc diverse manifestări cultural-artistice, spectacole folclorice, expoziții. Tot ei vor fluidiza traficul în municipiu, având în vedere intensificarea acestuia. De asemenea, de aseară şi până în data de 25 august, la ora 06,00, b-dul Revoluției va fi închis traficului auto pe tronsonul Teatrul „Ioan Slavici”- Primăria Municipiului Arad, pentru desfășurarea unui târg.

De asemenea, din data de 27 august ora 06,00 până în data de 29 august ora 06,00 este interzis accesul auto în incinta ștrandului Neptun, excepție făcând agenții economici care își desfășoară activitatea aici.

Acestora le este este permisă intrarea în vederea aprovizionării până la ora 11,00. Astfel, Conducerea Poliţiei Locale adresează cetățenilor rugămintea să respecte modificările comunicate și să se adreseze polițiștilor locali în orice problemă consideră că este necesar și îi asigură pe aceștia de operativitate şi profesionalism în acțiunile desfașurate.

„Zilele Aradului a devenit o sărbătoare care și-a câștigat locul în inimile arădenilor, și dorim ca aceștia, și nu doar ei, să se bucure pe deplin de ea. Asiguram cetăţenii acestui minunat oraş, ca şi în acest sens, vom lua toate măsurile care se impun pentru ca și ediția din acest an să fie o reușită” spune Viorica Graur , director executiv al Poliției Locale Arad.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite