Veşti proaste pentru şomerii din Arad care vor să se reangajeze
0Începutul de an aduce veşti proaste pentru arădenii care îşi caută un loc de muncă. Doar patru firme şi-au depus oferta la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Arad, însumând 50 de locuri de muncă vacante.
"Numărul locurilor de muncă oferite arădenilor este scăzut în prezent. În cifre, numărul şomerilor de pe raza judeţului Arad se ridică la 11.068, faţă de 11.438, cât se înregistra în luna noiembrie 2010”, a spus Mihaela Jude, inspector comunicare în cadrul AJOFM Arad.
Chiar dacă se luptă cu o lipsă acută de locuri de muncă, Aradul se menţine în topul judeţelor cu o rată scăzută a şomajului: 5,16 la sută, faţă de 5,34 la sută, cât se înregistra în ultimele luni ale anului 2010.