Spectacol în tribune și pe teren, la Arad. Mesaje anti-FCSB în peluză FOTO VIDEO
0A fost spectacol în tribune și în teren în timpul meciului, de duminică seara, 5 martie, dintre UTA și FCSB disputat pe arena Francisc Neuman din Arad, care s-a terminat cu scorul de 3-1.

Atmosfera din tribună a făcut ca și de această dată Galeria UTA să fie admirată de cei care au privit meciul de la televizor.
Vicecampioana României a fost dominată în fața unui stadion plin (peste 10 mii de spectatori) suferind astfel al 7-lea eșec din acest campionat.
Galeria Bătrânei Doamne a fost la înălțime mai ales că a avut și motiv de bucurie, deoarece meciul a fost pe placul lor. S-a strigat, cântat și s-au afișat bannere cu diferite mesaje pe tot parcursul meciului.









UTA a câştigat fără drept de apel, cu două goluri marcate în ultima jumătate de oră. Arădenii au deschis scorul prin autogolul estonianului Joonas Tamm (minutul 14), la centrarea lui Philip Otele.
FCSB a fost fără antrenor după suspendarea lui Mihai Pintilii şi demisia lui Leonard Strizu. Au reușit să egaleze prin Florinel Coman (minutul 18), cu un şut din marginea careului.
Internaţionalul moldovean Virgiliu Postolachi (minutul 64) este cel care a adus echipa antrenată de Laszlo Balint în avantaj, după o lansare semnată de albanezul Idriz Bata, iar olandezul Desley Ubbink (minutul 78) a închis tabela, din pasa lui Rareş Pop.

„Avem mult până departe. Mai degrabă, este o victorie crucială pentru moralul și încrederea noastră. Am demonstrat de ce suntem capabili. Am jucat împotriva celor mai bune echipe din campionat. Mergem și la Craiova, o altă echipă care se bate la câștigarea titlului. Am demonstrat că suntem mult peste locul din clasament din punct de vedere valoric. Am avut momente în care am fost puțin crispați, dar în repriza a doua am demonstrat că merităm să câștigăm acest meci. Victoria nu poate fi pusă la îndoială. Sunt trei puncte foarte importante. Demonstrăm că putem fi eficienți. Aveam nevoie de o victorie ca de oxigen. Până la urmă, așa a fost programul, dar la fel aș fi spus de orice adversar. Mai avem un meci din sezonul regular, îl vom trata la fel. Mergem la Craiova cu încrederea pe care ne-o dă acest rezultat”, a declarat Laszlo Balint, după meci.
Astfel, echipa lui Laszlo Balint a urcat pe locul 14, cu 27 de puncte, peste FC Argeș, care are un meci mai puțin, cel cu Universitatea Craiova.
Mesaj anti-FCSB
Galeria celor de la UTA au afișat un mesaj anti-FCSB în peluză: „Mereu alături de cei care nu au trădat / fcsb NU E STEAUA, o vom spune neîncetat!”.
Mesajul face trimitere la galeria celor de la CSA Steaua, Peluza Sud Steaua, care susține clubul Armatei și consideră că adevărata continuatoare a Stelei istorice este divizionara secundă. Galeria UTA și Peluza Sud Steaua sunt înfrățite.
Totodată au fost afișate și bannere împotriva conducerii clubului.