Produsele ungureşti pun stăpânire pe tarabele comercianţilor din Obor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bişniţarii români au învăţat lecţia şi fac mic trafic şi comerţ cu marfă din Ungaria. Legumele şi fructele se vând cel mai bine. Pierd ţăranii din satele româneşti care ţin la preţ şi rămân cu marfa.

În vreme ce micii producători din judeţ înghesuie rândurile prin pieţe, vecinii de peste graniţă au ajuns să-şi vândă marfa în talciocul arădean. Indiferent că e vorba de haine, fructe sau legume, comercianţii trec săptămânal graniţa pentru a vinde aproape orice în Obor. Bişniţarii din Obor profită şi ei, cumpără marfa de la maghiari şi o vând la un preţ de două ori mai mare.

Profit maxim: 1.700 de lei lunar

„Pentru mine nu a mai fost rentabil să cultiv, iar apoi să cumpăr şi să vând mai departe aici. Anul trecut în schimb m-am pus pe studiat piaţa, iar acum am ajuns ca săptămânal să ducem marfă de dincolo, pe care s-o vindem aici. Mi-a trebuit un pic de curaj ca să mă apuc de asta, mai ales că era riscul de pierde o grămadă de bani. Acum aduc vinete de pe lângă Hodmezovasarhely. Dau 70 de bani pe kilogram, iar aici îl vând dublu”, a spus Miron Bendriş, comerciant.

După ce îşi vând marfa, îşi plătesc cheltuiala şi trag linie, aceştia ajung la un profit maxim de 1.700 de lei lunar. „Eu zic că e binişor, dacă stai şi te gândeşti că pentru o bună parte dintre cei care vând în piaţă, profitul lunar nu depăşeşte 500 de lei. În judeţ oamenii îşi vând prea scump produsele, ca să mai faci şi profit. Plus că arădenii au o preferinţă pentru marfa ungurească. Aşa că în loc să meargă ei dincolo, le aducem noi aici, doar cu preţ mai mare”, a spus Marius Halchiu, pieţar în Obor.

Cumpărătorii nu se plâng de faptul că li se vinde marfă ungurească. „Din momentul în care există asemenea diferenţe şi ca preţ şi calitate între noi şi vecinii noştri, atunci să ne invadeze cât mai mult. Sunt sigură că dacă fiecare ar fi avut o maşină, sau un mijloc de transport, pieţele din Arad nu mai existau demult”, a spus Corina Sava, o arădeancă.



„Vreau să scrieţi despre produsele pe care le găsesc prin pieţe“.
Ana Cristian, 32 de ani, profesoară



image
image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite