„Primăriţa MTV“ donează un salariu pentru o şcoală de vis
0Irina Onescu, primar al comunei Petriş din judeţul Arad, este cunoscută drept „primăriţa cu păr roz“ sau „primăriţa MTV“, a doua poreclă venind tocmai de la faptul că tânăra este o fostă colaboratoare a postului de muzică MTV.
După ce a devenit cunoscută opiniei publice prin mai multe ale proiecte, Irina Onescu (32 de ani) revine cu anunţul că îşi va dona un salariu pentru „Şcoala din vise“ de la Petriş. Anunţul a fost făcut chiar pe site-ul de socializare Facebook. Irina conduce comuna din anul 2016, iar localitatea are aproximativ 1.500 de locuitori. La şcoala din comună merg în jur de 100 de elevi, iar suma donată de primar este de 4.000 de lei. Este vorba despre un salariu care a suferit o modificare recent, în urma Legii salarizării unitare, crescând de la 3.900 de lei.
În ceea ce priveşte proiectul pentru care îşi donează Irina Onescu un salariu, este vorba despre o campanie prin care primarul doreşte să cumpere mobilier şcolar, computere, materiale didactice. De asemenea, vrea să demareze lucrări de reamenajare şi să construiască un teren de sport. Totul, spune ea, pentru a face o şcoală de vis în localitate. Gestul vine pentru a încuraja şi alţi oameni să sponsorizeze eforturile pentru o educaţie mai bună.
„Eu donez oficial un salariu de primar pentru «Şcoala din vise» de la Petriş! Pentru ai mei frumoşi şi simpatici şi isteţi copii, pe care îi iubesc şi care îmi aduc mereu zâmbetul pe buze“, spune Irina Onescu. Fondurile strânse vor fi utilizate exclusiv pentru realizarea obiectivelor campaniei „Şcoala din vise“, respectiv pentru renovarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale „Sabin Drăgoi“ din Petriş, judeţul Arad.
„Sponsorizările în produse, materiale sau servicii sunt la fel de binevenite... Copiii sunt cuminţi, frumoşi şi ambiţioşi, merg cu entuziasm la şcoală şi visează să devină constructori, poliţişti sau... ninja. Într-o comunitate rurală în care natalitatea este în continuă scădere, iar resursele pentru dezvoltare sunt limitate, noi căutăm să le creăm celor mici condiţii pentru a beneficia de o educaţie cât mai bună, pentru a visa neîngrădiţi şi mai apoi pentru a-şi transforma visele în realitate. Împreună cu Asociaţia Culturală Intuition Events, lansăm campania «Şcoala din Vise»“, mai afirmă Irina.
De asemenea, primarul a postat pe Facebook şi unde se fac donaţiile. Astfel, donaţiile se fac pentru Asociaţia Culturală Intuition Events, IBAN: RO62 BTRL RONC RT03 9574 6901, cu detalii de plată: donaţie „Şcoala din vise“.
„Vreau o casă la Petriş“
Un alt proiect interesant de care se ocupă primarul independent Irina Onescu este „Foaie verde de măcriş, vreau o casă la Petriş“, o campanie de repopulare a comunei, prin găsirea unei utilităţi pentru cele 50 de case nelocuite din zonă. Irina Onescu se află la primul mandat şi a câştigat alegerile ca independent. S-a născut şi a crescut în Bucureşti. În 2011, a decis să se stabilească definitiv în localitatea arădeană, care i-a cucerit inima în vizitele făcute anterior. Şi-a continuat afacerile de aici, devenind organizator de evenimente, în special festivaluri de muzică. Irina Onescu a decis să candideze în urma tragediei din Clubul Colectiv, despre care spune că a schimbat-o foarte mult. A câştigat alegerile din vara anului 2016 la limită: doar trei voturi a avut în plus faţă de principalul oponent.
Vă mai recomandăm: