PORTRET: Sarah Purvis a venit din Scoţia să le predea engleza arădenilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 20 de ani a ajuns în România în urmă cu două săptămâni, prin intermediul programului SCROLL. Ea lucrează cu elevii Şcolii Generale Nr. 5 din Arad.

Profil:
Născută. 29 aprilie 1990
Studii. Studentă în anul III la Universitatea din Edinburgh

Familie. Are un frate
Studentă în anul III la Universitatea din Edinburgh, specializarea limba engleză şi lingvistică, Sarah Purvis recunoaşte că experienţa celor două săptămâni petrecute în compania micilor învăţăcei arădeni a fost una de neuitat, având în vedere că a fost primul ei contact cu România.

„Recunosc că la început am fost un pic speriată, mai ales că era ceva nou pentru mine. România este în continuare o ţară nedescoperită şi prin prisma faptului că scoţienii nu iau ţara voastră ca destinaţie de concediu. Cu toate acestea, sunt încântată de ce am găsit aici, de oamenii cu care am interacţionat. Românii sunt foarte calzi şi mult mai receptivi”, mărturiseşte Sarah.

Diferenţe de mentalitate

După două săptămâni petrecute în rândul micilor învăţăcei arădeni, tânăra de 20 de ani este de părere că aceştia au fost mult mai receptivi faţă de cum ar fi fost elevii scoţieni la un astfel de program.

„În Scoţia nu ai să vezi copii care-şi vor sacrifica din vacanţă pentru a merge la şcoală, indiferent de programele în care aceştia sunt implicaţi. Când am venit aici, nu prea ştiam la ce să mă aştept, credeam că va trebui să improvizez. Am rămas plăcut surprinsă de dorinţa copiilor de a interacţiona cu o limbă străină şi de a învăţa”, povesteşte Sarah Purvis.

 „Programul SCROLL, prin care am ajuns aici, l-am descoperit în revista universităţii. Nu s-a prea ştiut despre el mare lucru, tocmai pentru că nu s-a făcut multă publicitate pe marginea sa”, spune tânăra.

Impresii despre Arad

Chiar dacă şi-a petrecut un timp relativ scurt în Arad, Sarah recunoaşte că oraşul de pe Mureş a impresionat-o. „Am reuşit să vizitez muzeele din oraş, faleza Mureşului şi cetatea Şoimoş. Îmi place foarte mult arhitectura oraşului şi, nu în ultimul rând, clădirea primăriei”, spune tânăra. A fost prima oară când a făcut muncă de voluntariat, dar nu îi pare rău pentru că în acest fel a reuşit să cunoască o mentalitate diferită de cea scoţiană.

„Oamenii de aici ne-au primit cu căldură, toată lumea a fost caldă cu noi. A fost un schimb de experienţe foarte reuşit în ceea ce mă priveşte, iar copiii de aici au demonstrat că sunt deschişi acestei experienţe”, povesteşte Sarah Purvis.

Întrebări şi răspunsuri

Te vei întoarce şi anul viitor în România?
De ce nu? Dacă mi se va oferi această ocazie, voi profita de ea, bineînţeles. Anul viitor voi face parte dintr-un comitet pentru programul SCROLL.
Ce vrei să faci pe viitor?
Mi-a plăcut experienţa de a lucra cu copiii. Cu toate acestea, nu sunt sigură că mi-aş dori o carieră de profesor. Mai repede aş alege-o pe cea de logoped.

Ce-i place

„Îmi plac sporturile. La universitate joc hochei, iar mai nou m-am apucat şi de golf, dar nimeni nu mă prea ia în serios la acest sport. Îmi place să mai scriu în revista universităţii”.

Ce nu-i place
„E o întrebare destul de grea. Nu-mi place să gătesc. Am noroc la acest capitol, întrucât colegii mei de apartament gătesc”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite