Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au confiscat ţigări de contrabandă în valoare de peste 200.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este vorba despre 399.400 de ţigări
Este vorba despre 399.400 de ţigări

Poliţiştii de frontieră arădeni au confiscat la Nădlac peste 399.000 de ţigări pe care un cetăţean român intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din Harghita, care s-a prezentat, vineri seara, la Punctul de Trecere a Frontieri Nădlac, pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră. La controlul specific efectuat de poliţiştii de frontieră asupra autoutilitarei conduse de tânăr au fost descoperite în partea frontală a dubei, după un perete fals, 399.400 de ţigări, pachetele în care se aflau acestea fiind marcate cu timbru sârbesc.

Şoferul a declarat că intenţiona să le vândă în ţara noastră pentru a obţine profit.
Produsele au fost confiscate iar autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Ţigările de contrabandă erau în valoare de aproximativ 240.000 lei.

Vă mai recomandăm: Slobozia: Captură impresionantă de ţigări

Un autoturism furat în 2006 din Italia a fost depistat la Arad, la Vama Nădlac

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite