Persoanele cu venituri reduse vor primi alimente şi în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele europene vor fi distribuite de către primării
Ajutoarele europene vor fi distribuite de către primării

Consiliul Judeţean Arad a anunţat, joi, că va demara în perioada imediat următoare planul anual european de furnizare a ajutoarelor alimentare, provenind din stocurile de intervenţie comunitare destinate persoanelor celor mai defavorizate din Romania.

La nivelul judeţului se refac listele cu persoanele beneficiare, în conformitate cu prevederile HG nr. 950/2012. Beneficiarii acestor ajutoare trimise de Uniunea Europeană în cadrul programului PEAD 2012 sunt familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor social, persoanele cu handicap grav şi accentuat, pensionarii sistemului public de pensii cu venituri sub 400 lei, şomerii, beneficiarii unor legi speciale (veterani, deportaţi, deţinuţi politici, etc). 

Se estimează astfel că numărul total al persoanelor ce vor primi alimente va ajunge la cifra de 45.000. O persoană beneficiază de ajutor - produse alimentare - o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. Ajutoarele europene vor fi distribuite de primării, aceste instituţii având în evidenţă persoanele care pot beneficia de acest program social.

„Dorim ca prin mijloacele de care dispunem, inclusiv spaţiul de depozitare din cadrul Aeroportului Arad, să venim în întâmpinarea categoriilor de cetăţeni care beneficiază de aceste ajutoare europene. La începutul lunii septembrie vom începe să primim produsele, şi ulterior să le distribuim primăriilor”, a afirmat Cristian Drăgan, administrator public în cadrul Consiliului Judeţean Arad.

Cantitatea de produse ce va fi distribuită la nivelul judeţului Arad este următoare: făină - 717,825 tone; mălai -  391,116 tone; paste-  26,85 tone; ulei - 242,19 tone; roşii în suc propiu - 42,96 tone; zacuscă - 22,608 tone; conservă carne porc - 16,11 tone; miere - 13,447 tone şi zahăr - 127,184 tone.

Vă mai recomandăm: Ajutoare alimentare pentru săraci distribuite la Târgu-Mureş

AJUTOARE ALIMENTARE: Făină, mălai, paste, orez, lapte praf şi biscuiţi pentru persoanele defavorizate din Sector 6

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite