Pe malul Mureșului se va organiza unicul festival de yoga din vestul României

0
Publicat:

Unicul festival de yoga din vestul țării se va organiza, sâmbătă, 17 iunie, la Arad. Evenimentul va avea loc pe Malul Mureșului, în aer liber, în Parcul Chinologic „Gheorghe Schill” (zona Subcetate).

Va fi prezentat un program variat FOTO Antonela Pantea
Va fi prezentat un program variat FOTO Antonela Pantea

Organizatorii Yoga Day Arad  sunt Sattva Yoga Center – centru de yoga și terapii alternative) și Irina Ancuța (Nuts for Nuts – promotorul „Roade din Arad”).

Ziua Internațională Yoga își propune să crească nivelul de conștientizare la nivel mondial cu privire la numeroasele beneficii ale practicii yoga.

„În preajma Zilei Internaționale de Yoga, Yoga Day aduce împreună comunitatea de oameni interesați de sănătatea fizică și mentală, dornici să învețe mai multe despre yoga, să își manifeste recunoștința față de lumina, bucuria și pacea interioară pe care yoga o aduce în viețile noastre atât personale cât și la nivelul întregii umanități”, a declarat Antonela Pantea de la Sattva Yoga Center.

Programul festivalului de yoga

De la 9 dimineața până la 9 seara, 14 prezenteri din Arad și Timișoara vor susține un program variat de 17 clase de yoga, ateliere inspiraționale, meditații și terapie prin sunet.

Această a doua ediție, pe lângă clase consacrate de Hatha Yoga, Vinyasa Yoga, Family Yoga, aduce un concept nou în Arad: DOGA – ”dog yoga” – o formă de practică yoga ce presupune implicarea cățelului în practica individuală. Programul (https://yogadayarad.ro/program/) vine în întâmpinarea practicanților de toate vârstele, fiind o zi dedicată tuturor membrilor familiei (chiar și a patrupedului canin.

Cei 20 de expozanți (https://yogadayarad.ro/expozanti/) din cadrul Târgului Artizanal, îi așteaptă pe arădeni cu articole „hand made”, mâncare proaspătă vegană/vegetariană, băuturi răcoritoare bio, tatuaj henna, face painting pentru copii.

Accesul în zona festivalului e gratuit, însă participarea la clase presupune plata unui abonament de 90 lei – valabil toată ziua la toate clasele și atelierele. Înscrierea se face online, pe pagina https://yogadayarad.ro/cum-particip/.

Primii 100 de participanți înscriși primesc câte un „goodie bag” cu produse din partea sponsorilor, iar la finalul zilei vom organiza o tombolă pentru toți cei care au achiziționat abonament la festival cu premii constând în produse de yoga, abonamente la clase de yoga online și la sală + alte surprize de la partenerii și colaboratorii organizatorilor”, mai adaugă Antonela Pantea.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite