Nemții numără mașinile din Arad ca să dea soluții primăriei pentru blocaje

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiul de trafic şi transport făcut de nemţi în municipiul Arad va fi gata în şapte luni. Traficul din Arad şi Gyula, precum şi între cele două oraşe, va fi fluidizat printr-un proiect amplu, cu finanţare europeană.

Maşinile care circulă zilnic prin oraş vor fi numărate, iar arădenii vor fi chestionaţi cu privire la obiceiurile lor de transport în cadrul unui studiu de trafic ce se va finaliza în şapte luni. Consultantul care va realiza acest studiu, o firmă germană, a prezentat ieri modul concret în care se vor derula măsurătorile şi se vor lua deciziile cu privire la fluidizarea traficului în municipiu şi pe drumurile ce leagă Aradul de Gyula, Ungaria.

Puncte fixe de măsurare

În municipiul Arad se vor efectua numărători ale autoturismelor ce tranzitează oraşul  în circa 100 de puncte, intersecţii mari, dar şi principalele intrări şi ieşiri din oraş, legăturile cu drumurile judeţene şi naţionale.

„Din data de 7 iunie încep măsurătorile efective. Am stabilit împreună cu specialiştii din primărie punctele unde se vor face numărători, dar şi repartizarea orară a acestora. Astfel, vor fi măsurători de câteva ore, de 24 de ore, dar şi săptămânale, pentru a avea o imagine cât mai completă”, a declarat Manfred F. Brenner, directorul companiei germane de consultanţă.

Acesta a mai dat ca exemple intersecţiile de la Podgoria, din Piaţa Spitalului, din faţa şi din spatele teatrului, dar şi de la Podul Decebal, ca fiind unele dintre cele ce vor fi monitorizate.

Numărătorile săptămânale vor fi singurele realizate automat, cu nişte aparate puse la dispoziţie de nemţi, în valoare de 205.000 de euro fiecare şi care vor fi păzite de poliţiştii comunitari. „Vor fi şapte puncte unde vom face astfel de înregistrări”, a mai explicat expertul neamţ.
Studiul de trafic face parte dintr-un proiect transfrontalier ce are drept scop sistematizarea şi fluidizarea traficului în şi între oraşele Arad şi Gyula.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite