Incendiu la Universitatea „Aurel Vlaicu”. Personalul şi studenţii au fost evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit imediat FOTO arhivă Adevărul
Pompierii au intervenit imediat FOTO arhivă Adevărul

Unul dintre birourile Universităţii „Aurel Vlaicu” situat în apropierea Primăriei şi în care există şi săli de cursuri, a luat foc în această dimineaţă.

Personalul instituţiei şi studenţii au fost evacuaţi imediat. La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri format din şase subofiţeri.

S-a intervenit cu o autospecială de stingere iar intervenţia a durat, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, un sfert de oră.

„Incendiul s-a manifestat la o încăpere de aproximativ 30 de metri pătraţi. Au ars bunurile din birou, respectiv trei calculatoare, trei imprimante, trei birouri, trei scaune, două dulapuri şi mai multe documente iar încăperea a fost deteriorată”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

S-a stabilit şi care a fost cauza producerii indendiului şi anume un scurtcircuit la o priză. Angajaţii Universităţii au solicitat intervenţia pompierilor în jurul orei 09.40, după ce au văzut fum dens ieşind dintr-un birou aflat la etajul al doilea al clădirii.

Mai puteţi citi: UPDATE Incendiu pe Autostrada Soarelui: o maşină a luat foc din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică

VIDEO 650 de persoane încearcă de cinci zile să stingă un incendiu de pădure în vârful munţilor Bârgăului

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite