În zona Gurahonţ a crescut suprafaţa acoperită de păduri
0Speciile şi habitatele din zonele Coridorul Drocea-Codru Moma şi Defileul Crişului Alb au bebeficiat de conservare cu ajutorul unui proiect. Mai exact, Asociaţia Around Life a implementat în perioada 2013 – 2015 proiectul ”Elaborarea planurilor de management pentru ROSCI0289 Coridorul Drocea-Codru Moma şi ROSCI0298 Defileul Crişului Alb”.
Proiectul finanţat de Uniunea Europeană şi din bugetul de stat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu a fost prezentat, marţi, în cadrul unei întâlniri.
Scopul proiectului care s-a derulat pe parcursul a doi ani în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu” – axa prioritară 4 – „Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii” a fost elaborarea a două planuri de management prin care să se găsească soluţii astfel încât speciile şi habitatele din zonele respective să beneficieze de conservare.
În mod concret, prin aceste planuri s-au stabilit măsuri pentru îmbunătăţirea statutului de conservare a 14 specii si 7 habitate de importanţă comunitară.
Proiectul a beneficiat de o finanţare de circa 220.000 euro, în întregime rambursabili şi este implementat de Asociaţia Around Life, suprafaţa vizată fiind de aproximativ 20.000 de hectare din judeţul Arad (3.229 ha pentru Coridorul Drocea-Codru Moma şi 16.558 ha pentru Defileul Crişului Alb).
Proiectul
Prezentarea proiectului
„Rezultatele studiilor au scos în evidenţă faptul că, în mod atipic pentru România, în zona respectivă asistăm la o creştere a terenurilor acoperite de păduri. Acest lucru se întâmplă deoarece, populaţia locală, o populaţie care este tot mai îmbătrânită a abandonat utilizarea tradiţională a terenurilor, respectiv păşunatul şi cositul.
mpădurirea cu răşinoase care s-a realizat în trecut, braconajul care este încă prezent, precum şi accesul auto motorizat ilegal tot mai accentuat reprezintă presiunile cele mai puternice care afectează starea de conservare a speciilor şi haitatelor din zona Sebiş – Gurahonţ”, spun reprezentanţii Asociaţiei Around Life.
Vă mai recomandăm: FOTO VIDEO În „Luna Pădurii”, Direcţia Silvică face împăduriri pe 275 de hectare