„Scutul Pădurii“, pe urmele lotrilor din codrii Vrancei. S-au dat zeci de amenzi şi s-au confiscat sute de metri cubi de lemn tăiat ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 21 – 25 septembrie, în baza planului de acţiune „Scutul Pădurii”, Poliţia Română a desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, precum şi a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului şi comercializării materialului lemnos.

Acţiunea a fost coordonată de poliţişti ai Direcţiei de Ordine Publică - Serviciul Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar la activităţi au participat poliţişti ai structurilor teritoriale de ordine publică şi poliţişti ai celorlalte structuri ale Poliţiei Române.

În cadrul acţiunii, au fost verificate 4 ocoale silvice, 6 cantoane silvice şi o obşte, din judeţele Bacău şi Vrancea, au fost efectuate 17 controale în fondul forestier, au fost verificaţi 22 de agenţi economici din acest domeniu şi au fost efectuate 3 percheziţii domiciliare.

"În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni, dintre care 10 prevăzute de Legea 46/2008 - Codul Silvic (tăiere ilegală de arbori, sustragere de material lemnos) şi 12 prevăzute de Codul Penal (constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese, neglijenţă în serviciu, fals, uz de fals, inducerea în eroare a organelor judiciare).Au fost constatate şi 4 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, iar una prevăzută de Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (munca fără contracte individuale)", se arată într-un comunicat al IGPR.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 384.300 de lei, dintre care 30 prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind contravenţiile silvice, 11 prevăzute de H.G. nr. 470/2010 privind utilizarea şi funcţionarea SUMAL şi 2 la H.G. nr. 2293/2004 privind regimul deşeurilor.

Ca măsură complementară, au fost confiscaţi 573 de m.c. de material lemnos, în valoare de 203.132 de lei, dintre care 360 de m.c. au fost confiscaţi fizic şi 213 m.c. au fost confiscaţi valoric.

Din materialul lemnos confiscat, 160 de m.c. a fost sub formă de cherestea din  răşinoase, 179 de m.c. sub formă de lemn rotund şi 234 de m.c. lemn de foc.

Pe timpul acţiunii, au fost achitate 14 amenzi contravenţionale, în valoare de 43.000 de lei şi 23.973 de lei, o parte din contravaloarea materialului lemnos confiscat.

De asemenea, în urma percheziţiilor şi controalelor, poliţiştii au ridicat medii de stocare electronice, cu valoare probatorie, 4 arme cu glonţ şi alice (de vânătoare) cu muniţie aferentă, 4 săbii, 5 cuţite de vânătoare şi un „box”, toate deţinute ilegal.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite