GALERIE FOTO: Sute de tineri au format un lanț uman în zona localității Vladimirescu
0Aproximativ 400 de tineri au participat, astăzi, la un marș prin care au format un lanț uman pe DN7, în zona localității Vladimirescu. Evenimentul a fost organizat de către Poliția Arad împreună cu mai multi parteneri, printre care Centrului Județean de Voluntariat, Asociația Educatio, Asociația Integra.
Mesajul tinerilor este dedicat Prevenirii delincventei juvenile și a victimizării minorilor. Fiecare grup de copii a avut un banner cu un mesaj de prevenire a violenței, traficului, a violului și drogurilor. Printre cei care au format lantul s-au aflat elevi, voluntari, beneficiari ai Asociatiei Integra si CITO - DGASPC Arad.
Evenimentul face parte din „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii în România”, care se desfășoară în perioada 24 - 29 septembrie 2012.
Click pe poză pentru GALERIE FOTO:
În acest interval, în judeţul și municipiul Arad, se vor desfăşura activităţi stucturate pe diverse domenii de prevenire, corespunzătoare priorităţiilor naţionale şi locale. Conform polițiștilor, tronsonul de drum pe care a fost organizată acțiunea de astăzi a fost declarat punct negru pe harta rutieră a României.