FOTO Soldat-actor, hobby exotic pentru un jurist din Arad. Bărbatul se preface că luptă ca în Războaiele Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
reenactmentul istoric

Andrei-Octavian Udreanu, un jurist de 39 de ani din din Arad, are o pasiune aparte. De câţiva ani acesta are ca hobby istoria şi activitatea de „reenactment“ istoric, adică reconstituirea unor evenimente militare din trecut.

Juristul arădean spune că este pasionat de când era copil de istorie, mai precis de evenimentele şi oamenii remarcabili din trecut, de viaţa înaintaşilor şi razboaiele cărora au trebuit să le facă faţă.

„Dacă între cele mai vechi amintiri legate de pasiunea pentru istorie sunt cele legate de şcoală, de orele în care se vorbea de trecut, de istorie, ar trebui să continui cu ascultarea poveştilor bunicii mele din partea tatălui despre al doilea război mondial pe care l-a trăit, la lecturile zecilor de numere din colecţia «Magazin Istoric», la istorisirile detaliate ale domnului profesor Blendea (un adevărat bunic pentru mine) despre frontul de est din al doilea razboi mondial, despre universul atât de viu portretizat de el al vieţii de pe front”, povesteşte arădeanul. 

Acesta mărturiseşte însă că cea care i-a transmis această dragoste pentru istorie „a fost neîndoielnic mama mea, profesoara de latină Eleonora Udreanu, plecată dintre noi în urmă cu 10 ani), de la care am auzit poveşti deosebit de frumoase despre vechea Grecie şi glorioasa Roma, despre Antichitatea clasică cu tot ce aceasta cuprindea, un tablou atât de viu încât aş crede că fiecare ar fi dorit să afle mai multe, ajungând în timp la cercetare proprie şi chiar pasiune. Nu pot să nu-l menţionez şi pe profesorul meu de istorie din gimnaziu şi liceu, domnul Mircea Popa, care de asemenea mi-a alimentat atracţia pentru istorie şi studiul acesteia”. 

reenactmentul istoric

Andrei-Octavian Udreanu mai spune că trecerea de la pasiunea pentru istorie la reenactmentul istoric (istorie vie reconstituită de participanţi pasionaţi ) a avut loc în urmă cu 3 ani. A fost informat de către un coleg, care a fost implicat în astfel de activităţi cu ani în urmă.

„Elementul care m-a convins a fost participarea la festivalul de istorie militară de la Stary Tekov din Slovacia în luna iulie 2012 – un eveniment deosebit de bine organizat şi finanţat, cu participanţi din şapte ţări europene, care rememora luptele din anul 1945 pentru eliberarea Slovaciei, la care a participat şi Armata Română. În aceşti trei ani am luat parte la un număr de noua acţiuni – un numar redus totuşi faţă de multi alţi colegi de-ai mei – majoritatea fiind desfaşurate în ţară, una în străinătate (Stary Tekov) şi câteva chiar în Arad. Aceste acţiuni au privit în majoritatea lor reconstituirea unor evenimente militare din primul război mondial în care a fost implicată România sau populaţia românească din Transilvania”, afirmă Andrei-Octavian.    

În prezent alături de colegii lui Bogdan şi Răzvan Sorincă, Bogdan Faur, Popa Luca, Flavia Dragoş şi Răzvan Hilea activează într-un grup de reenactment numit IR 33 – Cetatea Aradului, denumirea provenind de la Regimentul 33 Cezaro-Crăiesc din Arad, unitate care până la 1918 era cantonata în Cetatea Aradului, fiind formată în majoritate din arădeni.  

Vă mai recomandăm:  

Cum au pierdut domnitorii români de la Mircea cel Bătrân la Mihai Viteazul bătălia cu istoriografia fiind aproape excluşi din manualele de istorie?

Dezbatere „Historia”. Două evenimente care au schimbat istoria: 23 august 1944 şi insurecţia din Varşovia. A meritat sacrificiul?

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite