Două săptămâni de distracţie în oraş. Printre invitaţi se numără Delia, Alex Velea, What’s Up

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe scenă va urca şi Delia
Pe scenă va urca şi Delia

Concerte de muzică uşoară şi populară, proiecţii de filme la piscină, un spectacol cu foc, printre invitaţi numărându-se Delia, Alex Velea, What’s Up. Toate acestea se vor găsi în programul dedicat Zilelor Aradului, care se desfăşoară în acest an în perioada 17-30 august.

Programul evenimentelor va promova, pe lângă diverse spaţii urbane şi instituţiile de cultură arădene, şi candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Organizatorii au gândit un program care să cuprindă mai multe domenii, cum ar fi muzică uşoară, muzică populară, muzică medievală, expoziţii, întreceri sportive, proiecţii de filme, spectacol cu foc, artă contemporană, concerte de muzică alternativă, spectacole pentru copii, noaptea albă a instituţiilor de cultură, festivalul cătlanelor.

Printre cele mai atractive manifestări se numără spectacolul cu foc susţinut de Trupa Famous Art în deschiderea Zilelor Aradului, luni 17 august, de la ora 21.30.

Trupa Famous Art va prezenta în centrul Aradului un spectacol de fachirism cu efecte speciale mixate şi prezentate prin artele jongleriei şi a firului narativ gotic reprezentat prin teatru-dans.

De asemenea, în 19 august, arădenii vor putea să urmărească în mai multe spaţii din fosta fabrică TEBA, TebaExpo Photo – expoziţie 10 ţări, 10 fotografi, Fabrica TEBA între orele 18 şi 20 şi TebaKinema – proiecţie de film european „Enter the void”, între orele 20 şi 22.

Vineri, 21 august, la ora 10, se va deschide o nouă ediţie a Târgului Estival, care va avea loc pe Bulevardul Revoluţiei, între Palatul Administrativ şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi pe strada Meţianu.

Concertele de muzică populară în cartiere sunt programate vineri, 21 august, de la ora 19.00, în Micălaca 300, Alfa (Parc), Bujac (terenul de sport) şi sâmbătă, 22 august, în Micălaca Orizont, Vlaicu (Parcare Kaufland), Grădişte (Str. Petru Rareş).

Între 21 şi 23 august, de la ora 21.30, la Ştrandul Neptun, vor fi organizate proiecţii de film după o selecţie de Mihai Chirilov.
 

Joi, 27 august, în Parcul Eminescu, vor fi sărbătorite cuplurile care anul acesta aniversează 50 de ani de căsătorie, ocazie cu care orchestra Filarmonicii de Stat din Arad va susţine un concert în aer liber.

Vineri, 28 august, între orele 18.00 – 24.00 va avea loc Noaptea albă a instituţiilor de cultură când vor putea fi vizitate Biblioteca Judeţeană, Teatrul de Marionete, Complexul Muzeal Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad şi Clădirea Preparandiei.

Sâmbătă, 29 august este programat concertul de muzică uşoară de la Ştrandul Neptun în cadrul căruia vor susţine recitaluri Delia, Alex Velea, What’s Up, Adda, Mira, Fabrica de Spirt.

Duminică, 30 august, de la ora 9.00, la Ştrandul Neptun va fi organizată o nouă ediţie a Festivalului Cătlanelor, care va fi urmată de un concert de muzică populară.

În aceeaşi zi, de la ora 10.00, va avea loc cursa de alergare Red Run, pe traseul: Parcul Eminescu, Parcul Copiilor, Podul Decebal, zidurile Cetăţii Aradului, Ştrandul Neptun, noua pasarelă peste Mureş, Parcul Eminescu.
 

Zilele Aradului sunt sărbătorite, în fiecare an, în preajma zilei de 22 august. 

Zilele Aradului, 17 – 30 august 2015

Luni, 17 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – modelaj, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
11.00 - 14.00  FUN ARAD – ateliere de teatru cu Ioan Peter, Fabrica TEBA
16.00 - 16.30  Vernisaj expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
19.00 - 19.30  Parada costumelor de poveste prezentate de copii, pe traseul Str. Meţianu şi Bulevardul Revoluţiei
21.30 - 22.00  Deschiderea Zilelor Aradului cu Spectacol cu Foc – Trupa FamousArt, Bulevardul Revoluţiei şi Platoul Primăriei Arad

Marţi, 18 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – textile, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
10.00 - 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
11.00 - 14.00  FUN ARAD – ateliere de teatru cu Ioan Peter, Fabrica TEBA
11.00 - 12.00  Vernisaj expoziţie foto – Universitatea “Vasile Goldiş” din Arad – un sfert de secol de existenţă instituţională, Aula “Ştefan Cicio Pop“ a U.V.V.G. Arad
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
17.00 - 22.00  Ziua oraşului Pécs la Arad, Parcul Eminescu (program detaliat în anexă)

Miercuri, 19 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – iconografie, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
10.00 - 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
11.00 - 14.00  FUN ARAD – ateliere de teatru cu Ioan Peter, Fabrica TEBA
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
18.00 – 20.00  TEBA – spaţiu alternativ de artă şi cultură contemporană, TebaExpo Photo – expoziţie 10 ţări, 10 fotografi, Fabrica TEBA
20.00 – 22.00  TEBA – spaţiu alternativ de artă şi cultură contemporană, TebaKinema – proiecţie de film european Enter the void, r. Gaspar Noe, Fabrica TEBA

Joi, 20 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
11.00 - 14.00  FUN ARAD – ateliere de teatru cu Ioan Peter, Fabrica TEBA
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
18.00 – 19.00  Spectacol de teatru în aer liber pentru copii “Zâna lacului”, Parcul Pădurice
20.00 – 21.00  Concert susţinut de elevii Liceului Sabin Drăgoi Arad, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13

Vineri, 21 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târg Estival (21 – 30 august), Deschiderea târgului, Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
14.00 – 20.00  Fotografii instant personalizate, Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
10.00 – 12.00  Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Arad - economie şi societate, cu lansare de volum, program artistic – Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad
11.00 - 14.00  FUN ARAD – ateliere de teatru cu Ioan Peter, Fabrica TEBA
15.00 – 16.00  Expoziţie de hărţi şi cărţi poştale – Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
19.00 – 23.00  Spectacol folcloric în cartiere, Micalaca 300 (parcare Billa), Alfa (Parc), Bujac (terenul de sport)
20.00 – 22.00  Concert On the Edge & Mere, Târg Estival – parcare Hotel Continental
21.30 – 23.00  Proiecţii de film la Piscină – selecţie de Mihai Chirilov – Black Sea (2014), r. Kevin Macdonald, cu: Jude Law, Scoot McNairy, Ben Mendelsohn – Ştrandul Neptun, zona bazine; Intrarea liberă

Sâmbătă, 22 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 15.00  Concurs nautic – Ivan Patzaichin, Râul Mureş
11.00-13.00 Şedinţa festivă a Consiliului Local al Municipiului Arad
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
14.00 – 20.00  Fotografii instant personalizate, Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
11.00 – 18.00  Petrecere KissFm – Marea bălăceală, Ştrandul Neptun, zona bazine
19.00 – 23.00  Spectacol folcloric în cartiere, Micalaca Orizont, Vlaicu (Platou Kaufland), Grădişte (Str. Petru Rareş)
20.00 – 22.00  Concert Lupus Dacus şi Concert susţinut de elevii Liceului Sabin Drăgoi, Târg Estival – parcare Hotel Continental
21.30 – 23.00  Proiecţii de film la Piscină – selecţie de Mihai Chirilov – De ce eu? (2015), r. Tudor Giurgiu, cu: Emilian Oprea, Ştrandul Neptun, zona bazine; Intrarea liberă

Duminică, 23 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
14.00 – 20.00  Fotografii instant personalizate, Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
16.00 - 21.00  (RE)Cunoaştere. Camera Obscură, Platoul Primăriei Arad
17.00 – 20.00  Miss şi Mister Copilărie, Parcul Aventura Voinicilor
20.00 – 22.00  Concert Fantazia şi Concert Mario & The Teachers, Târg Estival – parcare Hotel Continental
21.30 – 23.00  Proiecţii de film la Piscină– selecţie de Mihai Chirilov – Trash (2014), r. Stephen Daldry, Christian Duurvoort, cu: Rooney Mara, Martin Sheen, Wagner Moura, Ştrandul Neptun, zona bazine; Intrarea liberă

Luni, 24 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – modelaj, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
10.00 – 18.00   Expoziţie internaţională de timbre, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
20.00 – 22.00  Concert DARA şi SlyStyle, Târg Estival – parcare Hotel Continental

Marţi, 25 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – textile, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
18.00 – 20.00  Lansarea lucrării Arad - Palatul Administrativ, monografie în imagini – Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad
20.00 – 22.00  Concert Cristi Bordaş şi Nelu Pitic, Târg Estival – parcare Hotel Continental

Miercuri, 26 august 2015
9.00 - 12.00 şi 12.00 - 15.00  Vara de ar.te – Ateliere de creaţie – iconografie, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
20.00 – 22.00  Concert Melissa & The Records, Târg Estival – parcare Hotel Continental
20.00 – 22.00  TEBA – spaţiu alternativ de artă şi cultură contemporană Citizenit, TebaKinema – proiecţii de scurtmetraje româneşti, Fabrica TEBA

Joi, 27 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
18.00 – 20.00  Premii “50 de ani de căsătorie”, Parcul Eminescu
18.00 – 20.00  Concert Filarmonica de Stat Arad, Parcul Eminescu
20.00 – 21.00  Concert susţinut de elevii Liceului Sabin Drăgoi Arad, Clădirea Preparandia, Str. Preparandiei, nr. 13
20.00 – 22.00  Concert Elena Unc şi Spectacol Artistic Palatul Copiilor Arad, Târg Estival – parcare Hotel Continental

Vineri, 28 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
19.00 – 20.00  TEBA – spaţiu alternativ de artă şi cultură contemporană – Expoziţie instalaţii de lumini – Fabrica TEBA
20.00 – 22.00  TEBA – spaţiu alternativ de artă şi cultură contemporană – Kinedok – proiecţie film documentar Here…I Mean There, semnat de regizorul român Laura Căpăţână Juller, urmată de discuţii cu regizorul arădean Titus Muntean, Fabrica TEBA
20.00 - 22.00  Concert PACT, Parcul Eminescu

Noaptea albă a instituţiilor de cultură
9.00 – 24.00 Biblioteca Judeţeană (str. Gh. Popa de Teiuş 2-4)
18.00 – 19.00 Teatrul de Marionete – Spectacol pentru copii
20.00 – 24.00 Muzeul Judeţean Arad
Palatul Cultural (intrarea dinspre Parcul copiilor)
Expoziţia arheologie-istorie
Expoziţia Amintiri fotografice arădene
Expoziţia ştiinţele naturii
Ateliere de pictură pentru copii -  Asociaţia Culturală Noua Acropolă din Arad şi Timişoara

Muzeul de artă (str. Gh. Popa de Teiuş 2-4, etaj 2)
Expoziţia de artă europeană şi românească
Expoziţia de artă plastică Cosmin Moldovan

Sala Clio (str. Horia, nr. 10)
Expoziţie de artă plastică (artişti din Pécs)
22.00 – 23.30 Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad - Dushi cu preshu’ – comedie muzicală
20.00 – 24.00 Clădirea Preparandiei

Intrarea liberă

22.00 – 04.00  Concert de muzică alternativă, Fabrica TEBA

Sâmbătă, 29 august 2015
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
11.00 – 18.00  Petrecere KissFm – Marea Bălăceală, Ştrandul Neptun, zona bazine
11.00 – 13.00  Concurs de îndemânare pe biciclete pentru copii, Parcul Aventura Voinicilor
19.00 – 23.00  Concert Delia, Alex Velea, What’s Up, Adda, Mira, Fabrica de Spirt, Ştrandul Neptun, zona bazine

Duminică, 30 august 2015
9.00 – 22.00  Festivalul Cătlanelor, Ştrandul Neptun
10.00 – 23.00  Expoziţie foto, Platoul Primăriei Arad
10.00 – 22.00  Târgul estival (21 – 30 august), Bulevardul Revoluţiei şi Str. Meţianu
10.00 – 13.00 Cursa de alergare Red Run, Pe traseul: Parcul Eminescu, Parcul Copiilor, Podul Decebal, Zidurile Cetăţii Aradului, Ştrandul Neptun, Noua Pasarelă peste Mureş, Parcul Eminescu
17.00 – 20.00  Mini maratonul copilăriei, Parcul Aventura Voinicilor
18.00 – 22.00  Spectacol folcloric (în cadrul Festivalului Cătlanelor), Ştrandul Neptun

Vă mai recomandăm: Concerte de pe scena Festivalului Sziget, transmise live, în România, de Telekom

Mega-festival în cel mai nordic oraş al României. Concerte electro şi rock, drumeţii şi evenimente culturale la „Zilele Nordului“

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite