Două automarfare încărcate cu deșeuri din Spania și Cehia, oprite la frontiera de vest a României

0
Publicat:

Două automarfare înmatriculate în România și Polonia, conduse de un cetățean român, respectiv polonez, nu au fost lăsate să intre în țară. Aceștia transportau 19.060 kilograme deșeuri.

Automarfarele nu au fost lăsate să intre în țară FOTO Poliția de Frontieră
Automarfarele nu au fost lăsate să intre în țară FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a două automarfare înmatriculate în România și Polonia, condus de un cetățean român, respectiv polonez. Aceștia transportau 19.060 kilograme deșeuri constând în diverse bunuri , textile second-hand și metale neferoase, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Spania și Cehia, pentru diferite firme din România”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.

Au solicitat sprijin Gărzii Naționale de Mediu 

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean  Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Bihor stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri.

 În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Amintim că în luna decembrie, șapte automarfare încărcate cu peste 65 de tone de deșeuri nu au fost lăsate să intre în țară de către polițiștii de frontieră din zona de vest a țării. Marfa era din Olanda, Germania, Austria și Belgia.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite