Doctorița care formează asistente medicale. „Este mare nevoie de această meserie, iar elevii noștri salvează vieți oriunde în lume“

0
Publicat:

Dr. Liliana Bran a lăsat profesia de medic pentru cea de profesor și a ajuns să conducă una dintre cele mai importante instituții din domeniu, din vestul țării: Școala Postliceală Sanitară Arad.

Liliana Bran este un profesor dedicat FOTO arhivă personală
Liliana Bran este un profesor dedicat FOTO arhivă personală

Dr. Liliana Bran din Arad se află de peste 30 de ani la catedră. Este medic, absolventă a Facultăţii de Medicină „Victor Babeş” din Timişoara, promoția 1990. Din 1992 este medic-profesor la Şcoala Postliceală Sanitară Arad, pe care o şi coordonează. Instituția formează asistenți medicali, o profesie nobilă, în slujba vieții și a sănătății. „Diploma obținută le conferă absolvenților noștri dreptul de a practica profesia dorită atât în țară, cât și în străinătate, fiind o diplomă recunoscută la nivel european. Ne mândri că absolvenții noștri salvează vieți în alte orașe sau țări”, mai adaugă directorul instituției de invățământ. 

Dr. Bran este, de asemenea, conferenţiar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”din Arad”. „Cred că de-a lungul anilor am predat fiecare materie din medicină. Am și practicat meseria timp de câțiva ani, apoi am decis să rămân la catedră pentru a forma asistenți. Nu e ușor, este un lucru complex și provocator. Dar este un minus de asistenți medicali la nivel național și european și este nevoie de oameni implicați pentru ca aceștia să învețe o meserie. Reușim cu o bază materială bună, suntem în top cu pregătirea și dotarea școlii. Avem empatie și deschidere. Cred că este foarte important să fim aproape de elevi”, mărturisește dr. Liliana Bran.

Elevi voluntari in vamă

Ca director a avut de luat multe decizii, una dintre cele mai grele a fost să trimită elevi voluntari în punctele de control de la trecerea frontierei Nădlac 1, Nădlac 2 şi Vărşand în timpul pandemiei.

Mai mulți elevi au participat timp de aproximativ o lună, neîntrerupt, la activităţi de triaj epidemiologic în vămi. A fost o perioadă cu mare încărcare emoţională generată de condiţiile total nemaiîntâlnite. Am fost şi suntem plini de recunoştinţă faţă de activitatea voluntarilor, pe care îi considerăm micii noştri eroi. Un exemplu de implicare, sacrificiu şi profesionalism din partea unor tineri”, mai declară Liliana Bran.

Aceasta este membru al Asociaţiei Con Brio, susţinător al Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

La conferința de prezentare de la Forum FOTO Claudia Untaru
La conferința de prezentare de la Forum FOTO Claudia Untaru

Miercuri, 17 mai 2023, activitatea medicului-profesor Liliana Bran a fost prezintată în cadrul unei conferințe de presă organizate de către președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Apreciez loialitatea doamnei, deoarece loialitatea este cel mai rar lucru poate în ziua de astăzi. Este un om extrem de deschis spre dialog și cooperare pentru binele public, un om admirabil”, a afirmat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a amintit și de simpozionul care va avea loc peste câteva luni și care are ca temă „Medicina Tradițională Chineză”.

Președintele Asociației Con Brio, Ana Maria Dragoș, a spus despre Liliana Bran că este un exemplu pentru toți: „Este un model pentru mine. Are câteva calități pe care eu nu le am și pe care aș dori să le introduc în viața mea. Este un om foarte blând și sensibil, eu mă consider un pic mai dură. Îmi place foarte mult echilibrul pe care îl aduce blândețea și aplecarea spre dialog”.

Rar se întâlnește instituție de invățământ în care elevii să iubească profesorii cum o fac cei de la asistență medicală.

Toți profesorii ne plac. Știu cum să ne stârnească interesul, de curând ne-a fost amenajat și un parc cu ajutorul Fundației Alber. Ne place că toți sunt alături de noi și ne ajută să devenim profesionști”, a declarat unul dintre elevi.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite