„Dezlegare” la căldură: CET-ul a oprit apa caldă dar nu goleşte caloriferele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CET-ul a oprit furnizarea căldurii în caloriferele arădenilor, după ce la începutul acestei luni, s-a decis stoparea căldurii doar pe timpul zilei. Arădenii care locuiesc la bloc şi beneficiază de încălzire de la CET au acum caloriferele reci, dar pline.

Reprezentanţii CET Hidrocarburi au subliniat faptul că, la nivel local, a fost aprobată Hotărârea de Consiliu Local nr.233/2008, prin care se reglementează furnizarea căldurii, hotărâre în care se stipulează că „întreruperea furnizării energiei termice se va face după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18 şi 6, a unei temperaturi medii de peste 10 grade, dar nu înainte de data de 15 aprilie”.

Chiar dacă a fost oprită de tot căldura, instalaţiile de încălzire de la blocuri rămân pline. Conform reprezentanţilor CET, golirea instalaţiilor ar însemna pierderi uriaşe pentru central, mai ales că apa a fost deja tratată. În aceste condiţii, arădenii nu vor putea să-şi schimbe caloriferele, fiind nevoiţi să anunţe la Dispeceratul CET Hidrocarburi orice intervenţie la instalaţiile de încălzire. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite