Cuţitarul turmentat care a înjunghiat un polițist a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 54 de ani din Miercurea Sibiului, care în urmă cu o lună a înjunghiat cu un briceag un poliţist TF, este acum cer­cetat pentru tentativă de omor deosebit de grav.

Ion Cârneală, sibianul agresiv venea din Timişoara, către Sighetul Marmaţiei, aflat în stare avansată de ebrietate. Nu a putut fi potolit de către angajaţii CFR prezenţi în tren şi astfel conductorul şef a apelat la 112.

Şeful de tren a alertat poliţia TF, iar bărbatul turmentat a fost coborât în staţia din Arad. După ce a fost dat jos din tren, acesta şi-a păstrat comportamentul agresiv, iar la un moment dat a scos un briceag pe care îl avea asupra sa şi s-a năpustit la poliţistul care încerca să-l calmeze.Cuţitarul turmentat, Ion Cârneală, a fost trimis în judecată de procurorii arădeni pentru tentativă de omor.

„Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, este acum cer­cetat pentru tentativă de omor deosebit de gravă, fiind trimis în judecată. Acesta riscă să îşi petreacă următorii 12 ani în spatele gratiilor”, a declarat în această dimineaţă Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite