Consiliul Judetean Arad, gazda specialiştilor în cultură din mai multe ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La seminar au participat zeci de persoane
La seminar au participat zeci de persoane

Consiliului Judeţean Arad a fost vineri gazda unor dezbateri pe tema strategiilor culturale. Astfel, timp de mai multe ore s-a desfăşurat Seminarul internaţional CreArt ( Reţeaua Oraşelor pentru Creaţie Artistică) ,,Studii de cercetare asupra politicilor culturale.

Studii de caz ale oraşelor europene”. Tematica abordată în cadrul întâlnirii  s-a concentrat pe studii de cercetare în domeniul politicilor culturale şi pe studii de caz ale oraşelor europene, incluzând desigur relaţia dintre cultură şi evoluţia societăţii europene contemporane.

Au participat reprezentanţii celor 12 parteneri implicaţi în proiectul de cooperare europeană CreArt, din Aveiro (Portugalia), Kaunas (Lituania), Linz (Austria), Delft (Olanda), Genova (Italia), Harghita (România), Pardubice (Republica Cehă), Arad (România), Valladolid (Spania), Kristiansand (Norway), Vilnius (Lituania), Lecce (Italia). Proiectul CreArt - Reţeaua Oraşelor pentru Creaţie Artistică este parte a programului european Cultura 2007-2013 fiind coordonat de către Fundaţia Municipală pentru Cultură a oraşului Valladolid. 

La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu.  „Este un bun prilej pentru noi de a ne face cunoscuţi în Europa, mai ales că, la acest simpozion, participă personalităţi importante europene din domeniul artelor”, a declarat Ioţcu. Thomas Perrin, cercetător asociat la Centrul de Cercetare Pacte-CNRS al Universităţii din Grenoble şi la Institutul Universitar de Studii Europene din Barcelona, a detaliat datele acestui eveniment şi a scos în evidenţă beneficiile studiilor din domeniul cultural.

Lucrările seminarului au fost structurate atât în forma unor lecturi publice susţinute de către personalităţi de referinţă în domeniul politicilor culturale la nivel european, cât şi în cadrul unor mese rotunde unde s-au dezbătut şi sintetizat concluziile.

Vă mai recomandăm: Vânătorii sunt aşteptaţi şi în acest an la Bata. Festivalul va avea loc la sfârşitul lunii septembrie

Proiect de succes: Trei circuite cultural-artistice au dus la creşterea numărului de turişti

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite