Cetatea inaccesibilă de la hotarul Banatului cu Transilvania, în pericol. Fortăreața medievală este un simbol al Lipovei

0
Publicat:

Prăbușirea unui zid al Cetății Șoimoș, din județul Arad, a adus cu sine numeroase comentarii, atât în mediul online, cât și printre cei care iubesc acest edificiu.

Zidul s-a prăbușit în această lună FOTO Facebook Ionel Bulbuc
Zidul s-a prăbușit în această lună FOTO Facebook Ionel Bulbuc

Pentru a reuși să salveze cetatea, administrația locală a orașului Lipova (Arad) a anunțat că a fost găsită o nouă sursă de finațare prin Compania Națională de Investiții cu susținerea Institutului Național al Patrimoniului.

Prima etapă din acest proiect va fi expertiza tehnică și documentațiea DALI (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) urmând ca proiectul de consolidare și restaurare al Cetății să fie realizat și desfășurat prin Compania Națională de Investiții. Toate aceste etape se vor realiza în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului.

Se va dezvolta turismul 

Odată cu realizarea acestui proiect, administrația locală a orașului Lipova va face un pas uriaș pentru dezvoltarea turismului și implicit a orașului și va reda comunității și întregii țări un obiectiv istoric și de patrimoniu deosebit – Cetatea Șoimoș.   

Așa cum recent am afirmat în spațiul public, Cetatea Șoimoș reprezintă un simbol al orașului Lipova și administrația locală a inițiat, încă de la repunerea acestui obiectiv în administrarea directă a Primăriei și Consiliului Local Lipova, toți pașii necesari pentru identificarea și obținerea unei finanțări care să asigure reabilitarea și valorificarea ei. În acest sens cu ocazia ultimei vizite la București, la Compania Națională de Investiții (CNI) și Institutul Național al Patrimoniului (INP), a fost discutat și acest subiect“, declară primarul Lipovei, Fabius Florin Pera.

Edilul spune că are speranțe pentru reușită.

„Pentru că este vorba despre un proiect extrem de complex și amplu, la care vor fi necesar de parcurs pași importanți și realizați de profesioniști în domeniul obiectivelor de patrimoniu, împreună cu Valeria Oana Zaharia, manager interimar INP,  am discutat fiecare detaliu și a fost etapizat întreg proiectul pentru consolidarea și restaurarea Cetății Șoimoș. Odată cu realizarea acestui proiect, administrația locală a orașului Lipova va face un pas uriaș pentru dezvoltarea turismului”, a declarat primarul Pera.

Acesta mulțumește tuturor celor implicați în salvarea cetății: „Mulțumim fiecărei persoane care a făcut posibil toate aceste demersuri, oameni care au crezut la fel de mult ca și noi în concretizarea unui astfel de proiect și care au realizat ce înseamnă cu adevărat un obiectiv de rangul Cetății Șoimoș, care dincolo de a fi un obiectiv turistic, istoric și de patrimoniu, este un simbol și un loc unic, situat într-un peisaj de o frumusețe rar întâlnită”.

Cetatea are o istorie interesantă FOTO Facebook Cetatea Șoimoș
Cetatea are o istorie interesantă FOTO Facebook Cetatea Șoimoș

Cetatea Şomoş (judeţul Arad) este considerată una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României.

Cetatea construită pe un deal, la 220 de metri altitudine, ar fi trebuit să dispară la sfârşitul secolului al 18-lea, însă datorită dificultăţii cu care se ajungea la ea, cât şi a relativei distanţe faţă de oraş, nu a putut fi distrus de mâna omului. Din secolul al 19-lea a intrat sub protecţia legii monumentelor. 

Cetatea Şoimoş se află la o distanţă de 60 de kilometri de Timişoara şi 35 de kilometri faţă de Arad. Este în apropierea graniţei dintre Banatul istoric şi Transilvania, pe partea stângă a Mureşului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite