Caz rar la Ministerul Educației. Cine este rectorul din România care nu a fost validat din motiv de plagiat
0Unul dintre cazurile rare din Ministerul Educației a avut loc la Arad. Cei de la minister au decis să nu valideze noul mandat de rector al conf. univ. dr. Ramona Lile.

Este vorba despre un mandat pe care aceasta l-a obținut în urma alegerilor din decembrie.
Mai exact, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a organizat, pe 11 decembrie, alegeri pentru funcția de rector, mandatul actualului rector urmând să expire în primăvara acestui an. Au fost doi candidați și anume Ramona Lile, cea care ocupă funcția de trei mandate, respectiv Liviu Bocîi, profesor universitar în cadrul instituției.
Ramona Lile a fost realeasă rector de către senat, cu 87% din voturile exprimate.
A fost retrogradată
Însă după alegeri, publicațiile edupedu.ro și Revista 22, au semnalat faptul că Ramona Lile nu ar fi avut voie să candideze la funcție, în 2021 aceasta fiind retrogradată de la gradul de profesor universitar la cel de conferențiar universitar.
Totodată i-au retras șase lucrări în care au fost constatate, de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării „plagieri masive, constituite din blocuri de texte preluate, majoritar, fără modificări ulterioare și fără citarea de rigoare”.
Aceste măsuri au venit și cu suspendarea pe o perioadă determinată de timp de 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, sau ca membru în comisii de concurs.
Fără comentarii
Până în momentul redactării materialului nici conf. univ. dr. Ramona Lile și nici Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad nu au expimat un punct de vedere cu privire la cele decise de minister.
Cel mai probabil vor fi declarații săptămâna viitoare când se reîncepe activitatea.
Astfel, având în vedere interdicția acesteia de a candida, Ministerul Educației a decis să nu confirme rezultatele alegerilor din 11 decembrie. În acest sens, ministrul Ligia Deca a emis un ordin „privind neconfirmarea doamnei de rector al Universității Aurel Vlaicu Arad”. Ministrul invocă Hotărârea CNECSDTI prin care Ramonei Lile i-a fost interzisă participarea la concursuri, respectiv un ordin al Ministrului Educației privind punerea în aplicare a hotărârii menționate.
Conform ordinului de ministru semnat pe 29 decembrie 2023: „Nu se confirmă în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad doamna dr. Ramona Lile”. Totodată, se menționează că „În termen de 3 luni de la data comunicării prezentului Ordin, senatul Universității Aurel Vlaicu din Arad finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, și trimite spre confirmare”.