Beatrice Dalia Ragea, iepuraşul din opereta Scufiţa Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PROFIL
Născută. 11 martie 1995, Arad.
Studii. Elevă în clasa a IX- a, Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”
Experienţă. Face pian din clasa I

E plină de veselia şi verva specifice vârstei, dar şi de bucuria de a cânta şi de a dovedi că poate face performanţă din pian. Despre întâlnirea ei cu instrumental, care avea mai apoi să-i ocupe cea mai mare parte din timp, povesteşte că a avut loc datorită bunicii sale. „Bunica mea era prietenă foarte bună cu doamna Marinela Fleşeriu,  una dintre coautoarele operetei Scufiţa Roşie şi aşa am ajuns să încerc pianul, la încurajarea dânsei”, povesteşte tânăra. 

Acesta a fost începutul, după care înscrierea la şcoala de artă a fost absolut firească şi au început anii de studiu asiduu pentru descoperirea tuturor secretelor pianului. „E multă muncă şi din acest punct de vedere pot să spun că nu am avut tocmai cea mai uşoară copilărie”, spune zâmbind Beatrice, dar adaugă repede că acesta e doar un mod de exprimare a faptului că a avut parte de mai puţin timp de joacă, în comparaţie cu ceilalţi copii de vârsta ei. „În primii ani exersam circa o oră pe zi, iar acum exersez cel puţin 3 - 4 ore”, spune adolescenta.

Rol emoţionant

Cooptarea sa în opereta feerie Scufiţa Roşie a fost o adevărată provocare, dar şi o oportunitate. Beatrice crede că munca pentru acest spectacol a fost una extrem de interesantă şi prin prisma faptului că au fost nevoiţi să se apropie unii de alţii, toţi cei care participă la reuşita operetei. „Am început studiul imediat după vacanţa de Crăciun şi chiar dacă a fost foarte multă muncă, e o experienţă constructivă şi pozitivă”, mărturiseşte adolescenta.
 Cât despre premieră, spune că nu a fost chiar aşa de copleşitor cum a crezut iniţial, dar emoţia a existat fără îndoială. Un sprijin important l-a constituit colaborarea şi încurajările primite de la colegii de distribuţie, care sunt şi mai experimentaţi. „Nu s-a pus nicio secundă problema de vârstă sau de experienţă. Am fost foarte bine primiţi şi încurajaţi”, a explicat aceasta.

Visează la Londra sau SUA


Planurile sale de viitor includ fără nici un caz de dubiu o facultate, dar nu e clar încă dacă se va îndepta spre conservator sau spre teatru. ”Mai am încă timp pentru o astfel de decizie. Sunt atrasă de ambele variante”, mărturiseşte Beatrice Ragea. Mai apoi, nu ar refuza o experienţă ce ar purta-o spre Londra sau chiar Statele Unite ale Americii.
Îşi mai doreşte foarte mult şi să reia lecţiile de canto, pe care le-a urmat o scurtă perioadă de timp, dar la care a renunţat din cauza orarului aglomerat.

Întrebări şi răspunsuri

Care e compozitorul tău preferat?
Cel mai mult îmi place Rahmaninov. Ador muzica sa, dacă vorbim despre muzica clasică. În rest ascult cu plăcere rock şi reggae, fără să ştiu neapărat cine a compus muzica respectivă, deoarece industria se bazează pe vedetele de pe scenă, nu pe autorii pieselor.

Care e compoziţia ta  preferată?

Îmi place foarte mult Opus Postum a lui Chopin, o compoziţie apărută după decesul acestuia.

Ce alt instrument te mai atrage?
Trebuie să recunosc că am fost tentată şi de chitară, dar dragostea de pian a învins. Îmi mai place foarte mult să cânt şi cu vocea, dar din păcate nu prea am timp.

Ce-i place
„Să citesc. În special fantasy. Îmi mai place să scriu proză, fotografia şi călătoriile”, mărturiseşte Beatrice Ragea, care recunoaşte însă că ultima sa pasiune e ceva mai greu de satisfăcut.

Ce nu-i place
Răspunsul adolescentei la această întrebare vine la fel de nerăbdător şi simplu. „Nu îmi plac oamenii ipocriţi, deşi ştiu că toţi suntem ipocriţi, mai mult sau mai puţin. Chiar şi eu sunt uşor ipocrită uneori”. Beatrice mai spune că nu îi place fructul de mango.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite